Viviana Sposub și George Burcea au luat prin surprindere pe toată lumea atunci când au anunțat că nu mai formează un cuplu. Vestea despărțirii lor a fost cu atât mai neașteptată întrucât păreau să trăiască cea mai bună perioadă a vieții lor. Până acum, nu era clar cine a luat decizia, dar se pare că Viviana fost cea care a pus punct relației cu actorul.
Viviana a fost cea care a luat decizia despărțirii de George Burcea
Viviana Sposub și George Burcea s-au cunoscut în urmă cu trei ani, la filmările reality show-ului „Ferma” de la Pro TV și de atunci au fost de nedespărțit. La acea vreme, actorul trecea printr-o perioadă extrem de complicată. Era în plin scandal de divorț cu Andreea Bălan, nu îi mergea bine nici pe plan profesional, și se confrunta cu o acuzație de consum de cocaină. Prezentatoarea TV l-a adus însă pe calea cea bună.
La începutul acestui an, păreau să trăiască cea mai bună perioadă a vieții lor. Pentru câteva luni, au stat în SUA, unde George Burcea a filmat pentru serialul „Wednesday”. Și totuși, când au revenit în țară, au anunțat că nu mai formează un cuplu. Inițial, nu se știa cine a luat decizia despărțirii și de ce, dar acum s-a aflat că Viviana a fost cea care a pus punct relației.
Viviana ar avea pe altcineva
O sursă apropiată celor doi a spus că George Burcea a fost șocat de decizia fostei sale partenere. Mai mult, acesta bănuiește că Viviana ar avea pe altcineva.
„I-a spus că sentimentele s-au consumat, apoi i-a invocat fel de fel de motive absurde, lucruri care existau și în urmă cu 3 ani, atunci când l-a cunoscut pe George. El a fost șocat, nu i-a venit să creadă, a sperat ca ei îi va trece. Ba chiar bănuiește ca Viviana ar avea pe altcineva. De vorbit nu mai vorbesc. Decât foarte rar, si atunci pe diferite subiecte, nu despre ei.
George a stat de vorbă și cu mama Vivianei, și cu sora. A sperat că ele o vor îmbuna, însa nimeni nu știe cu adevarat ce este în mintea Vivianei. Să vii după câteva luni frumoase petrecute în America și să spui că nu-l mai iubești este absolut devastator. George se află într-un moment dificil al vieții sale, momentan este bulversat și a început să realizeze că ea realmente nu se mai întoarce. A tot sperat în tot acest timp”, a declarat sursa pentru cancan.ro.