Un zâmbet generos, care lasă se se vadă dantura, poate crea o impresie plăcută oricărui interlocutor. Aceastui detaliu al fizionomiei feței noastre trebuie să-i acordăm toată atenția cuvenită. Estetica dinților poate fi un element de echilibru al aspectului întregii fețe și aduce posesorului mult mai multă siguranță și încredere în sine.
Mersul la stomatolog a încetat de multă vreme să mai fie doar o practică pentru a menține sănătatea dinților. În zilele noastre, grație evoluției tehnologiei și datorită exigențelor personale tot mai ridicate, estetica dinților este la fel de importantă ca și conservarea calității și funcționalității lor. Totul trebuie să arate impecabil. Și est și păcat să stricăm armonia unui chip cu prezența unei dentiții în dezacord.
Tocmai de aceea, dacă nu suntem mulțumiți de aspectul dinților, de culoarea sau aliniamentulul lor este recomandat să solicităm ajutorul unui medic stomatolog. Doar cu ajutorul unor specialiști putem găsi cele mai bune soluții în a alege cele mai bune coroane si fatete dentare.
De ce să apelăm la intervenții de estetică dentară?
Denumirea generică de estetică dentară cuprinde o paletă foarte largă de tratamente, intervenții, poroceduri și operații stomatologice, de la implantologie estetică, aplicare de fațete și coroane ceramice dentare, la albiri dentare și ortodonţie .
În cadrul intervențiilor din această categorie cel mai simplu și mai solicitat tip tratament este cel de albire dentară. Aceasta se poate realiza atât prin metode care necesită vizita la medicul dentist, cât și prin proceduri mai simple, ce pot fi efectuate și la domiciliu, la recomandărea și indicațiile unui medic stomatolog.
Un alt procedeu, cu efecte vizibile și modificări remarcabile este cel de aplicare a fațetelor dentare. Prezența acestor pelicule ceramice foarte subțiri poate aduce o îmbunătățire semnificativă a aspectului și nuanței dinților. Ele sunt extrem de eficiente atât pentru corectarea formei și petelor de pe dinți, cât și în cazul deplasărilor ușoare a acestora. Cei mai vizați pentru efectuarea acestei intervenții de estetică dentară sunt dinții frontali.
O a treia operație de estetică dentară foarte des folosită și extrem de utilă pentru a reface și ameliora aspectul exterior al dinților este reprezentată de aplicarea coroanelor dentare. Astfel de piese protetice dentare sunt folosite astăzi cu rezultate de excepție, dar și cu funcționalități identice celor ale dintelui original. Integral din ceramică, din zirconiu, compozit sau combinări, aceste coroane dentare sunt foarte utile pentru a reda dintelui un aspect cât mai natural.
Cele mai complicate și mai de durată operații de estetică dentară sunt reprezentate de implanturile dentare. Prin aplicarea unor tehnici chirurgicale complexe și moderne se pot modifica țesuturileosoase și gingia, în așa fel încât să fie înlăturat aspectul neplăcut al unei absențe dentare.
Datorită evoluției tehnicilor folosite și cu ajutorul unor materiale din ce în ce mai performante și mai adaptabile, medicina dentară reușeste în zilele noastre să remedieze orice problemă și să dea pacienților zâmbetul pe care și-l doresc. Instrumentele utilizate, metodele și elementele folosite în compoziția produselor diminuează disconfortul și dau medicului posibilitatea de a realiza restaurări cu rezultate deosebite. Paleta largă de nuanțe disponibile și proprietățile cât mai apropiate de cele ale dinților naturali duc la o estetică dentară în care distincția dinte lucrare și dinte original este sesisabilă doar de către profesioniși.
De ce să alegeți cele mai bune coroane și fațete dentare?
Chiar dacă prețul pentru efectuarea unor intervenții de estetică dentară de cea mai bună calitate nu este cel mai mic, veți constata că în acest domeniu aspectul acesta face de cele mai multe ori diferența. Întervențiile profesioniste, tipul materialelor și lucrărilor folosite influențează foarte mult costul final.
Cele mai bune produse au cele mai ridicate prețuri. Tehnologiile cele mai avansate și cele mai performante rezultate sunt accesibile doar în anumite cabinete. Pentru a vă bucura de rezultate deosebite și de o calitate cât mai înaltă aveți nevoie întotdeauna de experiența și tehnica disponibilă în clinici cu recomandări și cu o autoritate câștigată de-a lungul a mulți ani.
Printre avantajele folosirii celor mai bune coroane și fațete dentare amintim:
- Fiind realizate cu tehnologii și materiale de ultimă generație garantează rezultate de excepție.
- Sunt aproape imposibil de deosebit de dintele natural.
- Aspectul estetic al dinților va fi vizibil îmbunătățit.
- Riscul de respingere sau de apariție a inflamațiilor este eliminat complet.
- Grație proprietăților specifice și tehnicilor de punere în operă sunt foarte rezistente și au o durată de viață foarte mare.
Cele șase clinici dentare Mega Smile oferă tratamente și intervenți de estetică dentară de cea mai bună calitate. Ele pot oferi o gama diversificată și completă de proceduri ce duc la rezultate imediate și vizibile în privința sănătății și aspectului dinților. Fie că aveți nevoie de tratamente stomatologice obișnuite, fie că doriți intervenții de îmbunătățire a esteticii lor, puteți apela la serviciile disponibile în oricare dintre aceste cabinete.
Oricare ar fi nevoia și intenția, schema de tratament poate fi stabilită în urma unei consultații de specialitate. Pentru găsirea celor mai avantajoase soluții nu ezitați să sunați pentru o programare la oricare dintre clinicile Stomatologice Mega Smile. Găsiți toate informațiile necesare pe site-ul Megasmile.ro.