Iar dacă mai era nevoie de o dovadă a improbabilității unui război prelungit în Ucraina, acum aceasta există. În ultimele luni, discuțiile despre o prelungire a războiului ruso-ucrainean s-au intensificat, capacitatea lui Putin de a rezista autodistrugerii demonstrând, încă o dată, de ce un astfel de rezultat nu este doar improbabil, ci și unul pe care nimeni nu-l dorește.
Recentul atac cu rachete asupra unui centru comercial din Kremenciuk a ucis cel puțin 10 oameni, generând o condamnare fermă din partea țărilor G7 reunite în Germania, care au denunțat o „crimă de război”, potrivit 19fortyfive.
După cum arată site-ul 19fortyfive, Putin este foarte previzibil. Ori de câte ori Occidentul pare să obosească sau să deznădăjduiască în privința situaței din Ucraina, primește un impuls neașteptat de la președintele rus, care arată că nu renunță la acte de barbarie.
Coform sursei citate, dacă nu ar fi existat masacrele de la Irpen și Bucea, două orașe aflate la nord de Kiev, care au fost atacate fără milă de trupele ruse, probabil că Occidentul nu s-ar fi angajat să sprijine Ucraina cu atâta vigoare. De asemenea, dacă nu ar fi fost decizia strategică complet irațională a lui Vladimir Putin de a invada Ucraina, probabil că Occidentul ar fi acceptat transformarea progresivă a Ucrainei într-un stat vasal Rusiei.
După masacrul de la Kremenciuk, nicio țară nu va putea evita să înarmeze Ucraina
Acum, după masacrul de la Kremenciuk, nicio țară care se respectă și este devotată sprijinirii Ucrainei și niciun stat membru G-7 nu va putea evita să înarmeze Ucraina.
Putin ia astfel de decizii foarte ușor întrucât, pentru aliații Ucrainei, alegerea nu mai este aceea dintre un război prelungit și acceptarea status- quo-ului, ci una și mai teribilă, între domnia barbariei și victorie.
Motivul pentru care contează atât de multe creșterea livrărilor de armament greu, muniție, provizii și finanțe pentru Ucraina este unul simplu. În prezent, Ucraina nu pierde, iar Rusia nu câștigă. Dacă status quo-ul actual ar continua, o victorie sau o înfrângere a Rusiei sunt greu de imaginat.
Pe de o parte, Rusia rămâne fără soldați, tancuri și rachete și abia reușește să facă progrese în Donbas, unde artileria sa și forța de muncă le depășesc cu mult pe cele ale ucrainenilor.
Rusia, prea mare pentru a fi învinsă cu armamentul actual al Ucrainei
O astfel de Rusie nu poate câștiga. Pe de altă parte, Rusia este prea mare pentru a fi învinsă cu armamentul actual al Ucrainei. Este clar că o astfel de Rusie nu poate pierde. Dacă cele două tabere ar fi la egalitate ca forță militară, cel mai probabil am fi asistat la un război prelungit Rusia-Ucraina.
Dar, după masacrul de la Kremenciuk, multe alte lucruri nu vor mai fi la fel. Armele grele pe care Occidentul a promis că le va livra vor trebui să fie livrate, iar termenele vor fi probabil accelerate.
Evenimentele din sud sugerează contrariul
Aceste arme, în special armamentul din SUA, ar trebui să încline balanța în favoarea ucrainenilor. Odată ce armele vor ajunge și vor fi suficiente, este posibil ca Ucraina să-i împingă pe ruși din teritoriile cucerite după începerea războiului, pe 24 februarie.
Deși cea mai mare parte a atenției occidentale se concentrează asupra Donbasului, unde șansele unui conflict prelungit par mai mari, evenimentele din sud sugerează de fapt contrariul: anume că Ucraina este gata să preia inițiativa strategică, dacă și când va dobândi armele de care are nevoie.
Dacă se va întâmpla asta, Putin nu va putea da vina decât pe actele de barbarie și genocidul pe care le-a comis în Ucraina, conchide 19fortyfive.