De ce socializarea este importantă pentru cei în vârstă?

Indiferent de vârstă, cam toate persoanele simt nevoia să socializeze. Cei mici adoră să se joace cu alți parteneri de joacă, adulții se înconjoară de prieteni și cunoscuți, dar cum stau lucrurile atunci când vine vorba despre cei mai în vârstă?

În mod paradoxal, este vârsta la care simțim poate, cel mai acut, nevoia de a fi alături de alte persoane, de a discuta, de a nu mai avea acea impresie de singurătate care ne înconjoară din toate părțile.

Specialiștii sunt de părere chiar că, la vârsta a treia, lipsa socializării poate duce la apariția sau chiar agravarea unor probleme de sănătate, atât fizică, dar mai ales psihică. Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile, avem pentru tine tine câteva despre cât de importantă este socializarea la vârste înaintate.

Prelungește viața

O bună socializare, în special la vârsta a treia, are legătură cu prelungirea duratei de viață. Potrivit unor studii în domeniu, s-a observat acest aspect, iar acesta lucru nu ne poate lăsa indiferenți.

Pentru ca persoanele dragi nouă, ajunși la o vârstă respectabilă, să aibă parte de aceasă socializare, ai putea lua în calcul internarea lor la unul dintre acele camine batrani Bucuresti, unde aceștia pot fi alături de cei asemenea lor, de personal de specialitate și nu numai.

Chiar nu există riscul de a suferi de singurătate, mai ales dacă vii și tu în vizită și îi faci celui drag internat aici o surpriză mai mult decât plăcută.

Risc scăzut de a suferi de depresie

Faptul că în majoritatea timpului sunt singuri, bolnavi, se simt neputincioși, le poate provoca celor mai în vârstă și depresie. Aceasta este destul de gravă, mai ales la această vârstă, și se spune despre cel în cauză că ”și-a pierdut pofta de viață”.

Este și normal, iar oamenii de știință susțin că există o mare legătură între stările de depresie, anxietate și izolarea socială. Mulți dintre vârstnicii care locuiesc singuri, care și-au pierdut partenerul de viață au fost diagnosticați cu depresie.

În schimb, cei care sunt rezidenți în cadrul unui cămin de bătrâni organizat în mod profesionist au parte de o adevărată revenire la viață. Mulțimea de activități zilnice, un cerc social mare, îi vor face pe aceștia să simtă că sunt din nou utili, că viața merită trăită, și că lucruri frumoase se pot petrece chiar și atunci când bătrânețea și neplăcerile ei și-au făcut deja simțită prezența.

Scade riscul de demență

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, sunt semnalate tot mai multe afecțiuni, fie de natură fizică sau mentală. Deși unele dintre ele pot fi duse ”pe picioare”, după cum se spune, în cazul unora este imposibil să te lupți cu ele. Este și cazul celor face afectează funcțiile cognitive, afecțiuni care fac viața grea atât celor care suferă de ele, dar și a membrilor familiilor acestora.

Amintim doar de demență sau Alzheimer, două afecțiuni greu de gestionat. Bătrânii diagnosticați cu ele au nevoie de îngrijire de specialitate în mod permanent, ceea ce este aproape imposibil chiar și atunci când locuiesc cu alți membri ai familiei.

Internarea într-un centru pentru seniori chiar este cea mai bună soluție în acest sens. Dar, până acolo, se pare că tocmai socializarea este cea care îi ajută pe aceștia să țină la respect afecțiunile despre care tocmai ce ți-am menționat, așa că ai putea lua în calcul că, din nou, un cămin de bătrâni este cea mai bună soluție, pentru toată lumea.

O stare mai bună de sănătate

Din varii motive, nu le putem fi alături celor dragi nouă atunci când au ajuns la o vârstă respectabilă. Propriile responsabilități, distanța prea mare și nu numai sunt doar câteva dintre acestea. Puși în situația de a se descurca singuri, fără prieteni, partener, este și normal ca starea lor de sănătate să aibă de suferit. Uită intenționat sau nu să își administreze tratamentul de la medic, nu mai pot să aibă bine grijă de ei și chiar se pot pune în pericol.

Prin urmare, cu riscul de a ne repeta, apelarea la această soluție, de a-i interna într-un centru specializat reprezintă o bună modalitate de a primi îngrijirea de care au nevoie și asistența medicală necesară. În plus, faptul că sunt alături de alte persoane îi va face să se simtă mai bine, că nu au fost uitați.

Vizitele tale le vor face multă plăcere. Dar, să nu uităm, internarea se face doar cu acordul seniorului, așa că ați putea împreună câteva astfel de centre pentru a vedea care ar fi care este pe placul lui.

Mai puțin stres

Faptul că pot discuta cu alte persoane de aceeași vârstă, că pot lega prietenii noi, că sunt bine îngrijiți, din toate punctele de vedere, poate duce la un nivel mult mai redus de stres din partea celor mai în vârstă. În plus, nu puține au fost cazurile în care chiar și aici dragostea și-a făcut simțită prezența și au fost încheiate căsătorii.

Faptul că nivelul de stres este la un nivel foarte scăzut contribuie enorm și la buna stare de funcționare a organismului, iar afecțiunile cardiovasculare sunt mai bine ținute sub control. Și, după cum ne dau asigurări specialiștii, chiar și sistemul imunitar este mult mai puternic.

Pentru a rezuma, cu siguranță o bună socializare îl ferește pe cel drag nouă, ajuns la o vârstă respectabilă, de multe neplăceri, legate în special de sănătatea sa fizică și mentală. Prin urmare, ia măsurile necesare în acest sens, iar dacă aceasta presupune chiar și internarea lui într-un centru specializat, atunci ai grijă ca aceasta să fie făcută în acele instituții care oferă cele mai bune servicii.