De ce sunt riscante investiţiile în metale preţioase

Temerile privitoare la deficitul şi datoria Statelor Unite ale Americii, dobânzile scăzute, deprecierea dolarului american şi ameninţarea inflaţiei au făcut atractive investiţiile alternative, precum cele în metale preţioase, pentru investitorii medii.

Preţul aurului a crescut până la nivelul de 1.577 de dolari pe uncie în 2 mai. Argintul s-a tranzacţionat la aproape 50 de dolari cu câteva zile înainte.

Din păcate aceste creşteri nu au fost de durată. După ce a atins un maxim în 25 aprilie, preţul argintului a plonjat până la 33 de dolari pe uncie în 6 mai. Argintul şi-a pierdut o treime din valoare în două săptămâni. Odată ce preţul mărfurilor a alunecat şi el ca răspuns la îngrijorările aduse de economie şi de deprecierea dolarului, aurul a scăzut cu 5% până la 1.495 de dolari pe uncie. De atunci, preţul argintului a revenit la peste 38 de dolari, iar cel al aurului la peste 1.500 de dolari.

Investitorii au tendinţa de a se năpusti asupra claselor de active care cresc în valoare. Aşa s-a întâmplat şi cu acţiunile companiilor din domeniul tehnologiei informatice în perioada boom-ului generat de domeniul „punct.com“, s-a întâmplat cu locuinţele în perioada boom-ului imobiliar, iar acum riscul pare că s-a mutat pe metalele preţioase.

SURSA: Business Insider