Infrastructura de transport are un efect semnificativ asupra costurilor comerciale ale unei ţări şi asupra dezvoltării economice. Datorită investiţiilor în autostrăzi şi reţele feroviare, cărora li se adaugă căile naturale de transport (fluviile), Europa de Nord – în cazul nostru Franţa, Germania şi Olanda – este mult mai dezvoltată şi mai bogată decât Europa de Sud.

Ţările din sudul Europei – Italia, Spania, Portugalia, Grecia şi ţările din Balcani – au costuri comerciale mai ridicate din cauza lipsei unei reţele de transport (rutieră, feroviară, căi navigabile) mai complexe, în parte din cauza geografiei muntoase.

Prin urmare, chiar dacă problemele financiare din zona euro ar dispărea mâine, Europa de Sud s-ar afla în continuare într-un dezavantaj economic sever comparativ cu nordul Europei, în mare parte din cauza infrastructurii slab dezvoltate.

Reţeaua de transport natural a Europei

(click pe imaginea cu reţeaua maritimă pentru a mări) Reţeaua europeană de căi navigabile măsoară peste 50.000 de kilometri, dar este inegal distribuită de-a lungul continentului. Cu excepţia Dunării, căile navigabile din Europa se află în nord-vest.

Zonele industriale din Germania, Elveţia şi nord-estul Franţei sunt conectate prin intermediul Rinului, în timp ce fluviul Meuse conectează Belgia, Luxemburg şi nordul Franţei.

Canalul Main-Dunăre, care leagă Marea Nordului cu Marea Neagră, uşurează transporturile între zonele industriale din Austria, Republica Cehă, Ungaria, Croaţia, Serbia, România şi Bulgaria, cu Germania.

Această reţea navigabilă este extrem de importantă în contextul în care transportul maritim este mai puţin costisitor decât cel terestru, în unele circumstanţe fiind chiar de 10 ori mai ieftin. O reţea navigabilă îi permite unei ţări să folosească banii pe care i-ar fi cheltuit pe reţele de transport, în investiţii care îi sporesc potenţialul economic, cum ar fi educaţia, energia sau tehnologia, notează Business Insider.

Spre deosebire de Europa de Nord, ţările din Sud sunt complet rupte de reţeaua densă de căi navigabile din nord-vest, ceea ce forţează investiţiile în infrastructră.

Provocarea topografică

În Peninsula Iberică, Munţii Pirinei formează o barieră naturală între Spania şi Portugalia şi restul Europei. La marginea de est şi de vest a lanţului muntos, există fâşii subţiri de coastă care permit traficul între Franţa şi Spania, dar această variantă consumă mai mult timp şi este mai costisitoare decât un drum care să taie Munţii Pirinei (proiect pe care Uniunea Europeană îl are în plan).

Italia este izolată de restul Europei, de Alpi, care sunt chiar mai dificil de ocolit decât Pirineii. Grecia se află mult mai la sud şi este separată de ţările din nord de o mulţime de lanţuri muntoase.

Terenul muntos contribuie la inegalitatea în Europa, nu numai prin separarea ţărilor mai sărace din sud de vecinii lor de nord, dar şi prin crearea unor obstacole în calea comerţului între ţările respective, singura soluţie fiind investiţii masive în infrastructură.

Indiferent dacă o ţară deţine sau nu reţele de transport sub formă de căi navigabile sau porturi, există un stimulent strategic de a construi infrastructura de transport. Astăzi, scopul principal este de a facilita comerţul, dar, în trecut, extinderea reţelelor de transport avea ca scop uşurarea circulaţiei forţelor militare în interiorul graniţelor unei ţări.

În secolul al 19-lea, căile ferate reprezentau cel mai important sistem de transport. Fără mari obstacole topografice şi cu o nevoie de a face legătura între multe centre industriale, reţeaua de cale ferată a fost cel mai uşor de dezvoltat în nord-vestul Europei. Ţări precum Franţa, Spania şi Regatul Unit dispun de o reţea centrată pe capitală, în timp ce Germania dispune de o reţea extinsă în întreaga ţară.
(Click pe imaginea cu reţeaua feroviară pentru a mări) În timp ce calea ferată este o metodă eficientă de transport a mărfurilor, ea este ineficientă pe teren înclinat. Dezvoltarea şoselelor a permis depăşirea acestei provocări în ţările lipsite de căile navigabile, deşi la costuri piperate. Un kilometru de autostradă costă între 600.000 şi 800.000 de euro, dar costurile de întreţinere pentru drumurile din zona Alpină este cu 20-50 la sută mai mare decât costul de întreţinere pentru drumurile normale, potrivit Business Insider.

În jur de 1.000 de kilometri de autostradă au fost construite anual în statele membre ale UE, în timpul anilor ’90. Cu toate acestea, nu s-a înregistrat niciun progres semnificativ în conectarea naţiunilor mediteraneene cu ţările din nord-vest.