Dacă există vreun personaj cu activitate în ultimii 18 ani care ar merita statuie, acela e, cu siguranţă, Mugur Isărescu. Guvernul ar trebui deja să pregătească bronzul pentru momentul când guvernatorul BNR se va retrage, şi să comande statuia ecvestră, Isărescu călare pe leu, postată în faţa băncii centrale. Un guvernator-jucător, cu adevărat jucător, care nu numai că a supravieţuit tuturor guvernelor şi preşedinţilor, dar a şi primit aprecieri unanime. Mugur Isăr
Dacă există vreun personaj cu activitate în ultimii 18 ani care ar merita statuie, acela e, cu siguranţă, Mugur Isărescu. Guvernul ar trebui deja să pregătească bronzul pentru momentul când guvernatorul BNR se va retrage, şi să comande statuia ecvestră, Isărescu călare pe leu, postată în faţa băncii centrale. Un guvernator-jucător, cu adevărat jucător, care nu numai că a supravieţuit tuturor guvernelor şi preşedinţilor, dar a şi primit aprecieri unanime. Mugur Isărescu a fost, de fapt, adevăratul om politic.
Cariera sa nu e lipsită de compromisuri. Dar acestea au fost considerate rezonabile şi nu au afectat CV-ul. Imaginea sa internaţională este, de asemenea, impecabilă, pot să certific. Isărescu este un fel de chezaş, pentru organismele finaciare internaţionale, că guvernanţii nu fac prostii prea mari, ireparabile. Nu participă la talk-show-uri, dă rar interviuri, iar din conferinţele de presă poţi să obţii doar câteva fraze care să alcătuiască o ştire. A ştiut să-şi aleagă o echipă de tineri deştepţi şi şcoliţi, pe care i-a plasat în poziţiile cheie din BNR. Dar excelenta sa imagine publică e bazată şi pe lungi tăceri. Când o temă sfâşie societatea, de regulă, Mugur Isărescu tace. Chiar dacă poziţia sa e aşteptată ca un verdict; sau, poate, tocmai de aceea. Acum, de exemplu, doar problema pensiilor mărite iresponsabil e mai fierbinte decât canicula.
Toţi analiştii independenţi au încercat să-i ciupescă pe guvernanţi de ureche, încercând să atragă atenţia că sănătatea economiei româneşti e mai importantă decât orice ciclu electoral. Deşi e o temă majoră, Mugur Isărescu a tăcut. De fapt, ne-a povestit premierul Tăriceanu care e poziţia guvernatorului; cum că n-ar fi nici o problemă şi că Vosganian poate să dea „fără număr-fără număr“, ca la nuntă. Guvernatorul n-a apreciat prea tare impoliteţea premierului şi a transmis prin interpuşi că n-a zis tocmai aşa, că a fost mai nuanţat. Dar nu a accentuat prea tare, cât să nu rămână cu onoarea nereperată, dar să nu-l supere prea tare nici pe premier. În rest, a tăcut.
Nu vom şti, probabil, niciodată care e părerea guvernatorului despre mărirea pensiilor, deşi e o decizie care afectează cifrele de pe tabloul de bord al BNR. Mugur Isărescu va câştiga, din nou, prin neprezentare. Guvernatorul este un jucător, dar şi un supravieţuitor perfect adaptat, care a învăţat că tăcerile sunt cele mai pline de înţelesuri. Tăcerea guvernatorului e câteodată acuzatoare, alteori doar apăsătoare sau mustrătoare. Acum, pare să fie complice-înţelegătoare. Chiar dacă nu participă la alegeri, guvernatorul nu riscă să piardă simpatia pensionarilor. Şi atunci, tace.