Astfel, în intervalul 01 ianuarie – 30 iunie 2011, numãrul contestaţiilor (dosarelor) formulate de operatorii economici şi înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C) a fost de 3.312. Cele mai multe au fost depuse în luna mai și iunie (613 contestații/lună).
Raportând numãrul de contestaţii formulate de companii în primul semestru al anului 2011 şi înregistrate la C.N.S.C., la numãrul de complete de soluţionare a contestaţiilor (10) existente în cadrul instituţiei, rezultã cã pe parcursul intervalului 1 ianuarie – 30 iunie, fiecãrui complet i-au revenit spre soluţionare, în medie, aproximativ 331 contestaţii (dosare), ceea ce a însemnat o „încãrcãturã” lunarã de aproximativ 55 dosare/complet de soluţionare a contestaţiilor.
Ca urmare a soluţionãrii dosarelor formulate de către companii, în primul semestru al anului 2011 s-au înregistrat 928 de decizii (30,63%) în care s-a dispus admiterea contestaţiilor şi 2.102 de decizii (69,37%) prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor din diverse motive (nefondate, tardive, fără obiect, inadmisibile, lipsite şi rămase fără obiect, introduce de persoane fără interes, etc).
Din punct de vedere valoric, în primul semestru al anului 2011 suma totalã a procedurilor în care C.N.S.C. s-a pronunţat a fost de 31,27 de miliarde de lei. Din aceastã sumã, 10,4 miliarde de lei constituie valoarea estimatã a procedurilor în care CNSC a emis decizii de admitere a contestaţiilor, iar 20,87 miliarde de lei valoarea totalã estimatã a procedurilor în care C.N.S.C. a emis decizii de respingere a contestaţiilor formulate de operatorii economici.
Per ansamblu, de la înfiinţarea instituţiei şi pânã la data de 30 iunie 2011, numãrul total al deciziilor emise de C.N.S.C. a fost de 27.684.