Există însă și persoane care se plâng de episoade repetate de transpirație severă. Transpirațiile cronice nocturne indică adesea anumite probleme de sănătate, cum ar fi hipoglicemia sau perimenopauza, potrivit Activebeat.
În cazul femeilor cu vârsta de peste 50 de ani, menopauza este principalul suspect al acestor transpirații nocturne. Bufeurile care însoțesc menopauza pot provoca transpirații abundente. Același lucru este valabil și pentru femeile cu perioade menstruale neregulate sau absente.
De asemenea unele infecții bacteriene endocardita, osteomielita sau abcesele pot cauza transpirații. În același timp, transpirațiile nocturne pot indica prezența unei boli cardiovasculare.
Cele mai frecvente opt cauze ale transpirației în timpul nopții sunt:
1. Supraîncălzirea
Transpirațiile nocturne pot apărea dacă corpul se supraîncălzește. Acest lucru se datorează de obicei unei combinații între temperatura ridicată din cameră și pijamale mai groase.
2. Anumite medicamente
Există mai multe medicamente care includ transpirația nocturnă pe lista efectele lor secundare. De exemplu, medicamentele antidepresive sunt asociate cu transpirația excesivă. Dar și banala aspirină poate duce la transpirații nocturne.
3. Hipertiroidism
Hipertiroidismul sau o glandă tiroidă hiperactivă care produce niveluri excesive de hormon tiroidian va duce la transpirații nocturne cronice. Un studiu a arătat că o creștere a frecvenței cardiace, palpitații, anxietatea, scăderea în greutate și cicluri menstruale neregulate asociate cu hipertiroidismul pot cauza transpirația pe timpul nopții.
4. Anumite tipuri de cancer
Transpirațiile nocturne pot fi și un simptom care indică existența anumitor tipuri de cancer, în special limfomul Hodgkin.
5. Hipoglicemie
Asociația Americană de Diabet consideră transpirația nocturnă un simptom foarte frecvent al hipoglicemiei sau al nivelului scăzut de zahăr din sânge (sub 50 mg/dL). În timpul somnului, glicemia este dificil de menținut, deoarece pancreasul nu secretă hormonul care reglează glucoza din sânge și astfel pot apărea transpirații nocturne.
6. Infecțiile și virușii
Mai multe tipuri de infecții – mai ales, tuberculoza, dar și HIV, endocardita (infecția bacteriană a valvelor cardiace), abcesele și osteomielita (infecția oaselor) vor provoca febră și transpirații nocturne.
7. Boala de reflux gastroesofagian
Potrivit unui studiu de la Harvard Medical School, boala de reflux gastroesofagian este adesea legată de transpirații nocturne, alături de simptome de tuse cronică, respirație șuierătoare, oboseală și dureri în piept.
8. Menopauza
Cercetări realizate la Harvard School of Public Health susțin că fluctuațiile hormonale care apar odată cu menopauza vor declanșa simptome vasomotorii precum bufeurile, frisoanele, înroșirea feței, transpirație excesivă și transpirații nocturne.
Statisticile de la Harvard arată că aproximativ 80% dintre femeile ajunse la menopauză experimentează transpirații nocturne atât de severe încât le pot perturba somnul.