Ce se întâmplă dacă mergi zilnic pe jos. Cele mai importante beneficii pentru organism și creier

Vreți să să fiți mai creativi sau să vă simțiți plini de energie? Încercați să faceți zilnic o plimbare pe jos. Este cunoscut că acest obicei poate fi benefic pentru creier. Studiile au arătat că mersul pe jos, în mod constant, este asociat cu longevitatea. Contribuie la sănătatea generală și reduce riscul de boli cronice, crescând speranța de viață. Este esențial să mențineți o rutină consecventă a mersului pe jos și să creșteți, treptat, intensitatea și durata pentru a spori beneficiile pentru sănătate.

Mersul pe jos a fost mult timp o sursă de inspirație pentru opera și creativitatea lui Danielle Driscoll, o artistă din SUA, cu care au stat de vorbă jurnaliștii de la Euronews. Artista face zilnic plimbări de o oră, cu soțul ei, de-a lungul coastei unde locuiește – un orășel numit Scituate Harbour din statul american Massachusetts, nu departe de Boston.

„Opera mea de artă este inspirată de locul în care trăim”, a declarat ea pentru Euronews Culture.

„Florile, natura, cerul! Simt că am atât de multă energie creativă când merg și admir locurile pe care, altfel, le-aș fi ratat”, spune artista.

Unele dintre lucrările ei de artă sunt direct inspirate de ceea ce vede în timpul plimbărilor.

„Mersul pe jos are un efect calmant, dar mă simt și plină de energie după ce merg la plimbare”, adaugă Driscoll.

Mersul pe jos este bun pentru corp și pentru minte

Povești precum cea a lui Danielle – care asociază mersul pe jos de creativitate – au fost susținute de un număr tot mai mare de cercetări, care demonstrează că acest obicei este bun și pentru corp, și pentru minte.

Mersul pe jos ne face mai fericiți și mai relaxați, ne ajută să rezolvăm problemele și chiar ne poate face să gândim mai creativ. S-a demonstrat că mersul pe jos are efecte pozitive asupra sănătății mintale. Poate ajuta la reducerea simptomelor de anxietate și depresie, poate îmbunătăți starea de spirit, crește stima de sine și promovează un somn mai bun.

Chiar și o scurtă plimbare scurtă poate stimula creativitatea

Christian Rominger, cercetător în psihologie la Universitatea din Austria și colegii săi au publicat în 2023 un studiu intitulat „Pas cu pas pentru mai multă creativitate: numărul de pași din viața de zi cu zi este legat de performanța creativă”, care a examinat legătura dintre mers, dispoziție și creativitate.

Studiul a descoperit, de exemplu, că 500 de pași făcuți în cinci minute oferă o creștere a creativității. O astfel de cercetare este un motivul pentru care autoarea Leigh Shulman recomandă plimbări de după-amiază sau o activitate fizică scriitorilor aspiranți pe care îi îndrumă. Ea recomandă scriitorilor și altor creatori să facă o pauză zilnică și o scurtă plimbare, după-amiaza, în fiecare zi, pentru a fi mai creativi.

Mersul pe jos înseamnă, de fapt, sănătate

Unele cercetări arată că pentru fiecare 1.000 de pași zilnici pe care îi facem, putem scădea tensiunea arterială sistolică cu 0,45 puncte. Asta înseamnă că, dacă facem 10.000 de pași, tensiunea arterială poate fi cu 2,25 puncte mai mică decât a unei persoane care face doar 5.000 de pași zilnic.

Unul dintre cele mai citate studii, publicat în The New England Journal of Medicine, a constatat că cei care au mers zilnic pe jos, pentru a respecta regulile de activitate fizică, au avut un risc cu 30% mai mic de evenimente cardiovasculare (cum ar fi un atac de cord sau un accident vascular cerebral).

Alt studiu, publicat în revista JAMA în 2022 a constatat că persoanele cu vârsta de peste 20 de ani, care au făcut 8.000 sau mai mulți pași într-o zi sau două pe săptămână, aveau cu 14,9% mai puține șanse de a muri, în comparație cu persoanele care duceau un stil de viață sedentar. Aceleași beneficii pentru sănătate au fost observate și la persoanele care au urmat obiective de mers pe jos, cum ar fi de 6.000 până la 10.000 de pași.