The print is dead! De câte ori am auzit această sintagmă? Şi de câte ori printul – presa scrisă – a mers înainte? Şi totuşi, astăzi, după ce am auzit despre închiderea ediţiei tipărite a revistei Newsweek şi despre probabila închidere a ziarului The Guardian, decesul presei scrise pare mai real ca oricând. Dacă vor mai exista publicaţii tipărite şi cât timp se va mai întâmpla acest lucru este mai puţin relevant. Contează faptul că asistăm la încetarea unui mod de viaţă. Iar asta, pentru generaţia celor care ştiu că telefonul avea fir şi disc, iar creionul se folosea ca să derulezi o casetă audio, este un lucru mai trist chiar decât reînvierea manifestărilor politice festiviste pe stadioane.
Viaţa se schimbă! Ceea ce ieri era important astăzi poate să fie total irelevant. Faptul că se întamplă aşa ne era cunoscut. Viteza cu care se propagă schimbările este însă înspăimântătoare. Până în 2007, bursa de pe Wall Street părea să aibă tot atâta importanţă pentru un patron de restaurant de la Tecuci precum legătura dintre – mă scuzaţi – sula şi prefectura. Am învăţat însă, după criza mondială, că lucrurile sunt strâns interconectate şi că veştile proaste au efect imediat, mai ales când se transmit dinspre cei puternici către cei slabi. Dispariţia presei scrise este efectul unei noi ordini sociale. Atunci când modelele politice sunt puse sub semnul întrebării, modelele economice zdrăngăne ca la cutremur. Iar asta este ceea ce trăim noi astăzi. Nu intenţionez să-mi plâng de milă, nici mie, nici colegilor mei din presa scrisă care se confruntă cu, probabil, cea mai potrivnică situaţie din viaţa lor. Vreau doar să atrag atenţia că încercarea de a fenta inevitabilul este, inevitabil, sortită eşecului. Cei care fug astăzi dintr-o redacţie de ziar într-una de televiziune de ştiri nu vor reuşi altceva decât să amâne un deznodământ iminent: presa trebuie să-şi schimbe modelul de business. Industria publicităţii nu mai are şi nu va mai avea vreodată puterea de a susţine toate costurile necesare unor mass-media profesioniste. Epoca consumerismului şi a negoţului cu iluzii a apus deja. Morcovul atârnat de un băţ şi ţinut permanent în faţa ochilor va mai funcţiona. Este în natura umană să ne dorim ceea ce nu putem avea. Dar de aici şi până la sistemul care tocmai s-a prăbuşit e cale lungă. Puţini se vor mai aventura să cumpere un cartof fierbinte cu speranţa că-l vor pasa repede, pe bani buni, unui alt fraier. E timpul să ne întoarcem la lucrurile tangibile, la banii mai puţini, dar siguri, ai unei afaceri tradiţionale: investeşti, procesezi intrări în ieşiri, vinzi cu margine de profit. Ăsta e modelul viabil. Orice altceva e o speculaţie şi are nevoie de cel puţin un fraier cu bani. Iar de-ăştia nu prea se mai găsesc.
Fostul meu patron, Michael Ringier, obişnuia să spună că nu există independenţă editorială fără independenţă financiară. Societatea românească bipolară de azi dovedeşte că elveţianul avea dreptate. Presa este acum subordonată politicului. Iar asta nu e doar problema ziariştilor, ci a întregii societăţi. Nu aşteptaţi ca reporterii să-şi facă treaba ireproşabil şi să vă spună adevărul, în condiţiile în care nu şi-au mai luat salariul de câteva luni. Sunt şi ei oameni, au familii de întreţinut. Dragi cititori, nu vă propun aici să salvaţi presa scrisă. Dar aţi putea să daţi o mână de ajutor şi să salvaţi jurnalismul. O mie de surse de informaţie neverificată sunt la fel de bune ca nicio sursă. E un lucru cert: dacă nu îi veţi taxa pe cei care mint astăzi, veţi fi minţiţi de toţi mâine.