În materialul de faţă, cu ajutorul experţilor în pensii, vom încerca să vă prezentăm principalele beneficii ale pensiilor private, precum şi principalele motive pentru care trebuie să avem o pensie facultativă.
Trebuie ştiut că, în prezent, bugetul public de pensii se confruntă cu un deficit cronic, de circa 30%, în special din cauza numărului tot mai mic de salariaţi în raport cu cel al pensionarilor. Peste circa 15 ani, când sunt aşteptaţi să iasă la pensie cei din generaţia „decreţeilor“, sistemul public ar putea sucomba, întrucât raportul dintre pensionari şi salariaţi ar putea ajunge 2 la 1, sau pensiile s-ar putea reduce până la un nivel la care să poată fi plătite.
Ce soluţii avem?
„Pilonul facultativ oferă angajaţilor posibilitatea de a-şi suplimenta venitul la pensionare, care în prezent este asigurat doar de pensia de stat (Pilonul I) şi, pentru o parte din persoanele active, de pensia privată obligatorie (Pilonul II). În prezent, pensia de la stat reprezintă circa 40% din ultimul salariu (dar se estimează că în viitor acest procentaj va scădea), iar pentru Pilonul II cele mai multe estimări arată că, în condiţiile actuale ar suplimenta venitul de la pensie cu circa 10%-15% din ultimul salariu“, spune Cornelia Coman, directorul general al ING Asigurări de Viaţă şi preşedinte al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
De asemenea, reprezentanţii Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) adaugă că, „alături de pensia privată obligatorie şi pensia din sistemul public, pensia facultativă va contribui la un venit de înlocuire de peste 80% din salariul mediu din viaţa activă a unui participant“.
Banii se acumulează
Spre deosebire de contribuţiile plătite în prezent în sistemul public de pensii, care sunt alocate actualilor pensionari, contribuţiile pentru pensiile private (Pilonul III şi Pilonul II) se strâng într-un cont personal, sunt investite de compania de administrare a fondului de pensii şi se întorc la participant la vârsta pensionării.
Suma acumulată este destinată exclusiv economisirii suplimentare pentru pensie şi este disponibilă doar după împlinirea vârstei de 60 de ani.
„Expertiza administratorilor şi strategia diversificată de investiţii au făcut ca fondurile private de pensii să înregistreze randamente investiţionale superioare pentru participanţi, în primul trimestru din 2011 performanţa medie pe ansamblul fondurilor facultative fiind de 9,2%, depăşind atât randamentul depozitelor în lei în aceeaşi perioadă, cât şi inflaţia“, arată Coman.
Beneficiu fiscal pentru angajator, motivarea angajatului
„Pentru angajatori, pensia privată facultativă poate reprezenta un instrument eficient de motivare şi fidelizare a salariaţilor, dar şi o soluţie avantajoasă din punct de vedere fiscal“, potrivit reprezentanţilor CSSPP. Deductibilitatea fiscală se ridică la 400 euro pe an, atât pentru angajat, cât şi pentru angajator.
„Sistemul facultativ de pensii oferă consumatorilor cel mai favorabil instrument fiscal de economisire pe termen lung. În prezent, pentru contribuţiile realizate în Pilonul III nu se plăteşte impozit, iar până la pragul de 400 euro pe an nu se datorează impozitul pe venit şi nici CAS“, subliniază Coman.
Oferirea unui beneficiu sub forma unei pensii facultative, comparativ cu oferirea unei majorări salariale, reduce cu 1,1% cheltuielile totale de personal (după cum se poate vedea în tabel) şi poate creşte profitul companiei cu 4%-5%. În acelaşi timp, salariatul câştigă la venitul său net 2,3% (salariu net + beneficiu) dacă acceptă o pensie facultativă în locul unei majorări salariale.
Pe de altă parte, chiar în cazul în care un angajat alege să economisească pentru o pensie facultativă, acesta are un beneficiu consistent, cu mult peste orice randament al depozitelor bancare.
„Pentru întregul an 2011, la nivelul întregii pieţe, estimăm că vor fi 260.000 de participanţi în Pilonul III, iar activele nete vor ajunge la 500 milioane lei“, e de părere directorul general al ING.