Pentru câştigarea unei imagini cât mai bune în ochii clienţilor, companiile îşi trimit managerii la cursuri pentru comunicarea cu jurnaliştii şi companiile de media. Cât de mult contează aceste traininguri?

De la instituţii publice la firme de top din domeniul bancar, farmaceutic, auto, bunuri de larg consum, tutun sau chiar software, toate au apelat cel puţin o dată la media traininguri. Aceste cursuri au rolul de a-i antrena pe directorul general şi pe responsabilii de comunicare din companie pentru viitoarele interviuri sau apariţii în mass-media, atât în momentele „plăcute“, cât mai ales pentru cele când sunt nevoiţi să facă faţă unei crize de imagine. Care este motivaţia din spatele acestor cursuri?

Un posibil răspuns este, în opinia Sorinei Mihai, managing partner la compania de comunicare Nicola Porter Novelli, faptul că întâlnirea cu un jurnalist este mai importantă decât o prezentare de business în faţa unui singur client, deoarece ea poate produce ecouri care ajung la toţi clienţii companiei.

„Românul nu a învăţat în şcoală abilităţile de comunicare, oricare ar fi facultatea absolvită, iar în relaţia cu mass-media nu te poţi baza doar pe experienţă, spontaneitate sau intuiţie. Prin urmare, pentru orice reprezentant de vârf al unei companii este foarte important să-şi educe maniera de a se prezenta în faţa unui jurnalist – indiferent că este vorba despre un interviu elogios sau despre o confruntare pe subiecte delicate pentru companie“, mai spune ea.

La trainingurile Nicola Porter Novelli sunt invitaţi să participe, cu rol de consultant, şi jurnalişti cunoscuţi. La un astfel de curs înveţi cum să îţi construieşti eficient frazele în comunicarea cu media, nuanţele importante în dialogul cu jurnaliştii şi cum să îţi stăpâneşti emoţiile şi impulsurile. Afli, de asemenea, cum să-ţi controlezi timbrul vocii, gesturile şi ţinuta, astfel încât prestaţia ta, în ansamblu, să reflecte ceea ce doreşti să comunici, totul în avantajul companiei sau al brandului pe care îl reprezinţi.

Dezvoltarea economiei creşte cererea de cursuri

Pe piaţa autohtonă, astfel de traininguri oferă şi DC Communication, iar Crenguţa Roşu, managing partner al firmei, spune că acestea sunt unele dintre cele mai cerute servicii, mai ales odată cu dezvoltarea companiilor pe piaţa autohtonă.

Cursurile sunt destinate atât celor care lucrează frecvent cu mass-media, prin intermediul biroului de comunicare şi al managerului general când acesta devine vocea companiei în relaţia cu presa, cât şi al celor care trebuie să ţină un discurs în public, să prezinte un proiect sau au rol de purtător de cuvânt al firmei în situaţiile de criză.

Scopul lor principal este acomodarea echipelor din organizaţii cu particularităţile mass-media, înţelegerea solicitărilor jurnaliştilor şi a diferenţei de abordare a solicitărilor venite din partea mass-media (TV, radio sau presa scrisă). Aceste media traininguri oferă situaţii practice şi nu implică mai mult de şase-opt persoane.
Într-un astfel de atelier, spune Crenguţa Roşu, se prezintă instrumentele utilizate în relaţia cu mass-media (comunicat de presă, abordare individuală, conferinţe de presă, evenimente speciale etc.) şi se discută când trebuie ele folosite şi ce le deosebeşte. Sunt apoi trecute în revistă şi exersate modalităţile de livrare a informaţiei într-un format clar şi atractiv, avându-se în vedere atât forma scrisă, cât şi cea orală. „Pe ansamblu, atelierul pregăteşte echipa pentru iniţierea unei comunicări proactive, fireşti, şi pentru răspunsul prompt şi documentat la solicitările jurnaliştilor“, explică Crenguţa Roşu rolul cursurilor.

Agenţiile de PR înregistrează cei mai mulţi clienţi

Astfel de servicii sunt contractate, de cele mai multe ori, de la agenţiile de comunicare; acestea fie le oferă prin departamentele proprii, fie le subcontractează altor firme, precum Sign Factor. Prezentă de aproximativ patru ani pe piaţa de servicii de media training, firma lui Lucian Mândruţă, Sign Factor, a lucrat până acum cu agenţiile de comunicare GMP, DC Communication, Image Promotion sau Synergy. Potrivit lui Mândruţă, acest tip de traininguri este cerut de agenţiile de PR (50%), companiile de publicitate (20%) şi departamentele de resurse umane ale firmelor (20%).

Primul pas în cursurile Sign Factor este ascultarea nevoilor clienţilor, apoi, în funcţie de ce îşi doresc aceştia, primesc un program de instruire pe bază de module. Astfel, de personal branding se ocupă Sandra Stoicescu, modulul de interviu îl realizează Radu Moraru, cursurile de dicţie şi actorie sunt „predate“ de regizorul Ileana Cîrstea, iar Lucian Mândruţă are modulul de construcţie de mesaj. Costurile unui training media sunt variabile în funcţie de nevoile clientului, de la 200 la 400 de euro pe oră.

75-7822-50_crengutarosu_c.jpg«Reticenţele pentru media traininguri vin uneori din preconcepţia că orice spui, până la urmă, tot va fi scos din context sau interpretat altfel.»
Crenguţa Roşu, managing partner, DC Communication

Recomandări

SFATURI PENTRU MANAGERI ÎN RELAŢIA CU PRESA

75-7821-untitled2.jpg• Oferiţi informaţii care au relevanţă, sunt fundamentate şi puse corect în context.
• Fiţi disponibil când sunteţi solicitat, nu numai când vreţi dumneavoastră.
• Fiecare publicaţie are un anumit unghi editorial. Respectaţi această specializare.
• Respectaţi termenul-limită. El este derivat dintr-o necesitate tehnică, nu dintr-un moft.
• Politica editorială şi considerarea sau desconsiderarea unui subiect sunt apanajul jurnalistului. Dacă datele oferite nu conving, nu faceţi presiuni.
• Pregătiţi întâlnirile cu seriozitate. Chiar dacă stăpâniţi subiectul, este bine să organizaţi informaţia, astfel încât să fie clar ce aveţi de spus.
• Nu irosiţi nici timpul dvs., nici pe al jurnalistului, dacă nu aveţi de spus ceva interesant.
• Odată ce aţi iniţiat comunicarea, nu puteţi abandona. Simpla prezenţă pe piaţă comunică informaţii, fie că vreţi fie că nu vreţi acest lucru.
(Crenguţa Roşu)

CARACTERISTICILE UNUI MESAJ BUN

• Trebuie să condamne la înţelegere
• Te face să îl repeţi şi altora.
• Nu l-ai mai auzit niciodată.
• Îl poţi repeta după o singură ascultare.
• Te face să înţelegi punctul de vedere al celui care îl emite.
• Te face să simpatizezi emiţătorul.
• Te face să te simţi bine pentru că l-ai priceput.
• Te face curios să afli mai mult.
• Înainte de a demonstra, mesajul trebuie să mişte cititorul.
(Lucian Mândruţă)