În Ucraina se conturează tot mai mult un regim autoritar pro-occidental, unde puterea este concentrată în mâinile președintelui. National Interest analizează cum s-a ajuns aici și de ce, sub Zelenski, Ucraina o ia în direcția greșită.
Există o opinie larg răspândită că, spre deosebire de Rusia, Ucraina urmează o cale democratică de dezvoltare, scrie publicația. Această iluzie se bazează pe presupunerea că dorința integrării în UE, proclamată de Kiev, semnifică alegerea democrației liberale, realizarea drepturilor și libertăților civile. Dar regimurile politice din Ungaria și Polonia contrazic această ipoteză. De aceea, arată NI, trebuie văzut ce se întâmplă în Ucraina.
În primul rînd, un sondaj de opinie din 2013 arăta că 40% din ucraineni au susținut calea europeană și un procent asemănător era în favoarea unei alegeri pro-ruse. Șase luni mai târziu, după protestele din Piața Maidan, puterea a intrat sub controlul deplin al unei părți din elita politică, axată pe ruperea legăturilor cu Rusia. Și pentru a deține această putere, a recurs la practici antidemocratice, care nu au nimic de-a face cu valorile europene. Între timp, obiectivele declarate atunci (lupta împotriva corupției și a oligarhilor) nu numai că nu au fost realizate, dar, sub președintele-oligarh Petro Poroșenko, corupția a luat amploare.
Un singur obiectiv al Maidanului a fost atins: Ucraina a semnat Acordul de asociere și zona de liber schimb cu UE.
Încercările de punere în aplicare a reformelor democratice au eșuat și ele. Occidentul a găsit o explicație pentru eșecul reformării țării: necesitatea de a rezista agresiunii rusești.
Dar Ucraina este o țară cu resurse limitate și o alegere radicală bazată pe principiul „depărtării de Moscova” nu ar putea să nu aibă un impact dramatic asupra economiei și capacităților sociale ale statului. Iar elitele venite la putere erau preocupate în primul rând de menținerea la putere, promovînd narațiunile naționalismului etno-cultural într-o țară divizată. Dar în contextul conflictului de la Donbass, Ucraina a fost nevoită să reducă cheltuielile sociale și să le sporească pe cele ale armatei și ale forțelor de securitate.
Un motiv suficient pentru ca Poroșenko să piardă când a fost nominalizat pentru un al doilea mandat. Câștigătorul la care nimeni nu se aștepta a fost actorul Volodimir Zelenski, numit „un președinte din popor”. Oamenii au sperat că el va abandona politica slabă a predecesorului său, va pune capăt războiului din Donbass, va începe o luptă reală împotriva corupției. Că va reuși să stopeze degradarea potențialului economic al țării și va respecta valorile europene ale libertății și democrației.
Din nou, ucrainenii s-au înșelat. Poziționându-se în antiteza lui Poroșenko, Zelenski s-a arătat ca un populist care apără interesele poporului împotriva clasei conducătoare. Dar, ajuns la putere,nu a putut oferi o alternativă radicală. A fost incapabil să democratizeze sistemul, să schimbe politica socio-economică și să rezolve problema acută a războiului din Donbass, adică să facă ceea ce alegătorii i-au dat mandat să facă. Acum, riscă să aibă soarta președintelui Viktor Iușcenko.Venit la putere în 2005 pe valul de proteste populare, dar care părăsit postul cu un doar 3% încredere.
Reforma pentru el
Zelenski a încercat să imite reforma, încercat să preia un control strict pentru a exclude posibilitatea formării unei opoziții eficiente care să-i îndepărteze de la putere pe el și pe partidul său.Asigurându-se astfel că el și echipa sa pot rămâne la putere mult timp de-acum înainte.
Puterea executivă reprezentată de Biroul Președintelui folosește azi Consiliul Național de Securitate și Apărare pentru a controla toate celelalte ramuri ale guvernului din țară. Partidul său are o majoritate absolută în Rada Supremă, oferindu-i controlul asupra ramurii legislative a guvernului.
O problemă specială pentru președinte a fost independența Curții Constituționale. Dar Zelensky a rezolvat-o: cu un decret prin care a demis doi judecători, dintre care unul era președintele instanței.
Zelensky a început să lupte și împotriva opoziției politice, prin diverse măsuri.
Discordie în Biserică
Politica religioasă a statului este, de asemenea una care provoacă discordie. Oferă beneficii Bisericii Ortodoxe din Ucraina, creată în 2018 de Poroșenko și Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului.
Și exercită presiuni asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene – cea mai mare din Ucraiana, care nu acceptă preluarea ostilă a bisericilor și batjocorirea preoților și a membrilor bisericii.
Ucrainizarea forțată a minorităților
Politica bazată pe narațiunea naționalismului etnic, lansată de Poroșenko și adoptată de Zelenski este legată de încălcarea drepturilor minorităților naționale. Asta nu numai că îi obligă pe cetățenii ucraineni de limbă rusă să privească mai mult spre Moscova, oferind astfel oportunități de consolidare a influenței rusești în țară, dar servește și ca un obstacol în calea cooperării Ucrainei cu Occidentul.
Din acest motiv, Ungaria, care apără cu dinții drepturile populației maghiare din Ucraina, supusă unei ucrainizări violente, se opune constant prin veto cooperării dintre Ucraina și NATO.