Unele ţări europene nu acceptă formularele E112 şi S2 pentru tratamentele în străinătate ale românilor, cauza fiind neplata serviciilor medicale către aceste ţări de-a lungul anilor, spune preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Mai exact , vorbim de 168 de milioane de euro, acumulaţi în 20 de ani.
Potrivit CNAS, cele mai mari datorii acumulate sunt către următoarele ţări:
- Germania 53,6 mil.euro
- Franţa 31,9 mil.euro
- Italia 28 mil euro
- Austria 21 mil.euro
- Spania 11 mil.euro
Anul acesta însă, CNAS va efectua o parte din plăţi, pentru aceste servicii în valoare de aproximativ 33 milioane de euro, către aceste ţări:
- Germania 9 mil.euro
- Franţa 10 mil.euro
- Austria 6 mil.euro
- Belgia 2,2 mil.euro
- Italia 2,5 mil .euro
- Elveţia 1,2 mil. franci elveţieni
"Va trebuie să creştem banii pe care îi alocăm tratamentelor în străinătate, nu pentru că aş vedea neapărat o mare creştere a numărului românilor care se tratează în străinătate începând cu anul viitor, dar în primul rând pentru că avem încă de plătit datorii din anii trecuţi şi câteva ţări europene sunt foarte neliniştite în privinţa acestor datorii. Avem informaţii de la pacienţi că sunt din ce în ce mai restrictivi şi câteva ţări europene sunt foarte neliniştite în privinţa acestor datorii în a accepta formularul S2 şi E 112 uneori chiar şi cardul european de sănătate, ceea ce este extrem de îngrijorător. De exemplu, un semnal clar este dinspre Germania", a spus Cristian Buşoi într-o întâlnire cu presa.