Ce înseamnă revenirea lui Trump la Casa Albă pentru România?

Întrebat ce înseamnă pentru România revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, Ilie Bolojan a afirmat că sunt foarte puțini președinți care au reușit o astfel de performanță.

„Dacă ar fi să fac câteva comentarii, datorită forței SUA alegerea președintelui este un eveniment foarte important la nivel global, recâștigarea alegerilor este o performanța personală în primul rând. După ce ai pierdut o rundă de alegeri este greu sa revii.

Sunt foarte puțini președinți care au reușit această performanță, este o chestiune personală ce ține de Donald Trump. Față de primul mandat vine cu majoritate stabilă, cu o experiență stabilă și cu anuntul ca va adopta tot felul de măsuri în primele 100 de zile, de migrație, de resursele petroliere, de stingerea unor conflicte globale în zona Israelului.

Va fi o provocare și pentru noi, și pentru relația cu Uniunea Europeană”, a declarat el într-un interviu pentru Euronews.

Ce ar face PNL în cazul suspendării președintelui Klaus Iohannis

În cadrul aceluiași interviu, liderul liberal a spus ce ar face PNL în cazul unei suspendări a președintelui Klaus Iohannis. Acesta a afirmat că dacă procedura de suspendare ar trece prin Parlament și referendumul ar fi validat, s-ar depăși data alegerilor prezidențiale deja stabilită, ceea ce ar fi „un nonsens”.

„Președintele Iohannis din păcate și pentru dânsul s-a ajuns sa aibă o cotă de încredere foarte scăzută. Ca atare oricine îl critică și cere suspendarea nu face decat sa bată la ușile deschise ale opiniei publice. Acționează pe un joc politic gândindu-se la alegerile care vor veni și face un joc de imagine.

Dacă această procedură de suspendare s-ar derula prin Parlament și ar trece referendumul, am depăși data alegerilor prezidentiale stabilite deja. Este un nonsens. Este o problemă de responsabilitate pentru țara noastră. Suntem în o zona de provizorat, ieșirea se poate face doar prin vot”, a explicat el.

klaus iohannis
SURSA FOTO: Administraţia Prezidenţială

Ilie Bolojan a adăugat că orice instabilitate politică se transformă în costuri financiare.

„Noi trebuie sa luam credite, iar orice fel de sens de instabilitate cresc dobanzile, adică vom avea o rată a inflației mai mare. Nu se pune problema să votăm aceasta chestiune, nu ca am avea ceva cu președinte Iohannis, ci pentru ca avem o responsabilitate față de țară. Este foarte probabil să nu se ajungă la vot”, a explicat acesta.

Liderul PNL a spus că decizia se discută în birourile reunite, subliniind că problema constă în seriozitatea cu care trebuie abordate anumite chestiuni.

„Sună bine această chestiune, ești aplaudat de 9 din 10 oameni, dar nu sunt efecte pentru a rezolva problemele României. Dacă se va ajunge la această ipoteză de lucru, este nevoie sa votezi pentru pentru. PNL încearcă să acționeze cu responsabilitate. Știm când sunt alegerile, vom avea o sesiune”, a afirmat el.

Bolojan a afirmat că este vorba doar despre un joc politic, menit să atragă simpatia pentru cei care încearcă să câștige susținerea celor ce nu îl simpatizează pe Klaus Iohannis. De asemenea, a menționat că grupurile PNL vor lua o decizie în acest sens.

„Cred în faptul că atunci ca trebuie să votăm responsabil. Depunerea mandatului este o alta situație, nu impietează data alegerilor. Anul trecut la final aveam nevoie de un Guvern care sa administreze țara și avem nevoie de ordonanță trenuleț. Noi mereu am amânat legi care au tot fost amânate an de an. S-a acumulat acea creștere de salarii și pensii”, a spus acesta.

România ar fi putut intra în incapacitate de plată

Liberalul a adăugat că, dacă indexarea ar fi continuat, România ar fi avut un deficit de 11-12%, ceea ce ar fi însemnat intrarea țării în incapacitate de plată.

„Trebuie sa avem un buget echilibrat sa respectăm ceea ce am stabilit cu Comisia. Avem nevoie să ne menținem cheltuielile sub control, să ne incasăm veniturile Este nevoie sa ne prioritizam investițiile, sa incasam banii europeni. Încasarea banilor europeni înseamnă ca ne menținem condițiile europene. Pe acestea trebuie sa ne concentrăm și să ducem efortul politic”, a explicat el.

Întrebat dacă demisia lui Klaus Iohannis ar putea detensiona situația, Ilie Bolojan a răspuns:

„Poate dispărea ca temă, dar apar alte teme. Cei care joacă în aceasta zona a antisistem, vor găsi o metoda prin care vor menține votanții mobilizați. Acest lucru nu rezolvă probleme țării noastre”.

Ilie Bolojan, despre candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale

Cât despre Crin Antonescu, Ilie Bolojan a spus că acesta urmează să fie validat, iar astfel, coaliția nu ar mai bâjbâi. De asemenea, a menționat că va fi o campanie în care Crin Antonescu va trebui să se reconecteze cu electoratul, în special cu tinerii.

„Eu am încredere în dânsul, știu ca se va bate pentru România”, a spus liberalul.

Cât despre sondaje, acesta a spus:

„Zilele următoare se vor închide aceste sondaje. Atunci când ești în guvernare trebuie să faci niște sondaje sa vezi care sunt temele societăți, sa știm cum aborda campania”.

Întrebat ce se va întâmpla dacă cifrele nu sunt bune, liderul PNL  a afirmat:

„Cred ca suntem în o situație în care trebuie sa recunoastem lumea politica, au existat puțini oameni cu cote de încredere foarte mari. Este ușor să fii antisistem pentru că s-au adunat lucruri negative, pe care romanii le-au perceput mai importante ca lucrurile bune care s-au întâmplat.

Am intrat în Schengen, fața orașelor noastre și-au schimbat înfățișarea datorită banilor europeni, sunt locuri de munca mai ales în urbanul mare, eliminarea vizelor pentru SUA, structura de autostrăzi. Aceste lucruri au fost obturate de lipsa de încredere în lumea politică”.

Iar referitor la vocile din PSD care îl contestă, Ilie Bolojan a spus:

„Dincolo de voci importante sunt deciziile politice. A merge fiecare cu un candidat înseamnă discordie foarte mare. Eu sper că toate partidele au învățat din experiența de anul trecut”.