Regulile de creditare practicate de fiecare bancă fac diferenţa la acordarea împrumuturilor garantate de stat, în condiţiile în care toate împrumuturile au costuri similare.

O familie formată din două persoane are nevoie de venituri de cel puţin 2.400 de lei (583 de euro) pentru a contracta un împrumut în valoare de 66.500 de euro, potrivit răspunsurilor primite de Capital de la şase bănci înscrise în programul Prima Casă. Acesta este venitul minim cu care poate fi obţinut un împrumut la UniCredit Țiriac, alte bănci solicitând venituri mai mari pentru aceeaşi sumă. Raiffeisen Bank, de exemplu, solicită un venit de cel puţin 3.600 de lei (circa 870 de euro) pentru un credit de 66.500 de lei. Calculele sunt făcute pentru o familie care nu mai are de rambursat alte credite sau care rămâne cu astfel de sume în buzunar după achitarea ratelor lunare la celelalte împrumuturi.

Diferenţele dintre veniturile solicitate potenţialilor clienţi provin din regulile de creditare pe care şi le-a stabilit fiecare bancă. Împrumuturile contractate în a doua parte a programului Prima Casă vor putea fi mai mari. Astfel, împrumuturile pot ajunge până la 66.500 de euro în cazul locuinţelor noi sau a celor aflate în construcţie. Familiile care se asociază pentru a-şi construi o locuinţă vor putea lua credite chiar mai mari, de cel mult 71.250 de euro. Pentru a beneficia de un astfel de credit garantat de stat, asociaţia trebuie să fie formată însă din cel puţin şapte familii.

Finanţările pentru casele vechi vor fi de cel mult 57.000 de euro, suma maximă care s-a putut împrumuta şi în prima parte a programului. În cazul tuturor împrumuturilor contractate în cadrul programului, clienţii trebuie să plătească un avans de cel puţin 5%. În plus, trebuie să constituie şi un depozit echivalent cu valoarea a trei rate lunare. 

Casele noi, o treime din total

Condiţiile de acordare de garanţii pentru creditele care urmează să finanţeze construirea de locuinţe urmează să fie stabilite la jumătatea lunii martie, potrivit actului normativ care reglementează implementarea celei de a doua părţi a programului Prima Casă. În prima parte a programului, circa o treime din garanţii a fost acordată pentru achiziţia de lo­cuinţe noi. To­todată, mai pu­ţin de 4% din cererile de garantare erau depuse pentru fi­nan­ţarea de noi con­struc­ţii la sfârşitul anului trecut.

În prima parte a derulării programului Prima Casă au fost acordate aproape 14.600 de garanţii pentru cumpărarea de locuinţe, valoarea medie a garanţiilor emise fiind de aproape 42.000 de euro. Valoarea totală a garanţiilor pentru Prima Casă a ajuns la aproximativ 600 milioane de euro.

Câştiguri mai mici

700 mil. euro este valoarea totală a garanţiilor pentru a doua parte a derulării programului guvernamental Prima Casă în acest an.

Comisionul de gestiune

Cei care contractează un împrumut în programul Prima Casă plătesc şi un comision de gestiune care ajunge la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. În prezent, acesta este de 0,37% pe an şi se aplică la soldul creditului. Pentru clienţii împrumutaţi, acest comision înseamnă achitarea în fiecare lună a unei sume suplimentare de 21 de euro, pentru un credit în valoare de 57.000 de euro, în primul an de rambursare a împrumutului. „Comisionul de gestiune este plătit de client lunar, în condiţiile în care banca plăteşte către Fond acest comision la începutului anului“, precizează oficialii Intesa Sanpaolo Bank. Nivelul comisionului de gestiune urmează să fie negociat semestrial de Fond cu Ministerul Finanţelor Publice şi urmează să fie comunicat printr-un ordin al ultimei instituţii.

Certificatul energetic

Locuinţele cumpărate prin programul guvernamental vor trebui să se încadreze în clasele energetice A, B sau C din momentul în care se vor aplica reglementările care vor condiţiona realizarea de tranzacţii de existenţa certificatului energetic.

Obligativitatea certificării energetice a clădirilor a fost amânată pentru 2011, însă autorităţile intenţionează să o pună în aplicare începând cu primăvara acestui an. Proprietarii de apartamente aflate în blocuri pentru care a fost eliberat deja un certificat energetic nu vor fi nevoiţi să facă din nou auditarea locuinţei.

608 mil. euro este valoarea totală a garanţiilor aprobate în prima parte a derulării programului Prima Casă, până în prezent fiind acordate aproape 14.600 de garanţii.

199-48387-capital_23.jpg