“Avem destui clienţi interesaţi de România, mai ales investitori în zona energiei şi cea a serviciilor medicale. Birocraţia este însă o mare problemă. În sistemul sanitar plăţile se fac cu mare întârziere iar în cel energetic, obţinerea aprobărilor pentru investiţii durează mult prea mult”, spune Kevin Arnold, CEO al grupului de consultanţă fiscală şi audit, Nexia Internaţional. Instabilitatea legislativă rămâne , de asemenea, o problemă mai ales când vine vorba despre Codul Fiscal.
“În 2011, am avut destui clienţi care şi-au anunţat intenţia de a demara afaceri aici. Mult mai mulţi decât ne-am fi aşteptat. Sunt companii din Germania, Belgia, Franţa, chiar şi din Bulgaria care au parteneri de afaceri în România. Companii din zona construcţiilor, a energiei. Este greu însă atunci când trebuie să treci de trei ori prin acelaşi birou pentru a ridica un simplu aviz”, spune şi Luminiţa Ristea, şeful din România al Nexia.

Bătaie pe consultanţă

Ţara noastră rămâne însă o piaţă dinamică iar acest lucru se vede inclusiv din evoluţia afacerilor companiilor specializate în consultanţă. “ Piaţa totală de consultanţă se ridică la 200-250 de milioane de euro în România. Companiile din Big Four( nr: PriceWaterhouseCoopers, Deloitte, KPMG şi Ernst&Young) adună în continuare peste 70% din cifra de afaceri cumulată însă ponderea lor a scăzut la 72% de la 76% în 2009. Asta arată că unii clienţi preferă serviciile comparabile calitativ dar mai ieftine oferite de companiile mai mici”, spune Luminiţa Ristea care arată că dintre cele mai mai mari 25 de companii multinaţionale specilizate pe consultanţă doar una lipseşte din România.
Nexia a cooptat în afacerea din România şi Group Expert Consulting iar şefii companiei spun că firmele mici şi mijlocii nu au altă şansă la noi în ţară decât să fuzioneze sau să construiască parteneriate pentru a se putea compara cu marile grupuri.