Chiar dacă nu avem infrastructură foarte bine pusă la punct, reprezentanții Meshek Wings (unul dintre touroperatorii din Israel) spun că ar trebui să folosim toate avantajele turistice pe care le avem.
Mai mult, România este o destinație foarte bună pentru familişti. Pe Litoral avem telegondola, Aqua Park (etc.), în Bucureşti avem acum parcuri de distracţie gen Therme, Edenland, mall-uri, iar pe munte avem Dino Parc, Parc Aventura, Zao Planet, Aquapark Paradisul Acvatic și multe altele.
”Politica adoptată de Delfinariul Constanța în acest an, de a nu oferi condiții speciale pentru grupuri în cazul unor operatori care nu sunt de pe litoral, indiferent de volumul adus, îngreunează. Subliniez că toate circuitele noastre aveau incluse în program și Delfinariul, mulți turiști nenumărându-se printre cei care vin direct pe litoral și optează apoi pentru această atracție. Astfel, se va pierde mult din trafic. Sperăm ca managerii Delfinariului să înțeleagă acest aspect”, spune Meidan Butnaru, directorul comercial al Meshek Wings.
Din păcate, cel puţin pe piața israeliană, promovarea românească pe zona balneo este zero, iar per total ar trebui ca România să deruleze o promovare mai modernă.
Potrivit reprezentanților companiei, printre problemele cu care se confruntă, și în prezent, turismul românesc, se numără comunicarea mai grea, ce ar trebui să fie mai rapidă şi mai modernă. De asemenea, România are multe obiective turistice încă puţin cunoscute, care merită vizitate și promovate. Pe de altă parte, hotelurile cresc tarifele, ţinând cont că piaţa se dezvoltă. ”Sperăm ca tarifele să nu se ridice exagerat de mult, să nu le mai poată înghiți piaţa. România, ca şi destinaţie pentru touroperatori, nu întâmpină probleme dacă ştii să faci promovarea”, adaugă Meidan Butnaru. Potrivit acestuia, city break-urile pentru București, cu zboruri pe relația Tel Aviv – București, se bucură de un mare succes.” Ca să vă ofer un singur exemplu, doar o singură firmă din Israel a rezervat prin noi 2.850 de locuri”, subliniază Meidan Butnaru.
Așadar, pentru sezonul 2018, turiştii israelieni aleg, pe litoralul românesc, pe lângă staţiunile deja consacrate Mamaia şi Neptun şi staţiunea Costineşti, respectiv pe Valea Prahovei, pe lângă Sinaia şi Predeal, Bran a început să atragă din ce în ce mai mulţi turişti israelieni.