Pentru fiecare leu cheltuit pe sănătatea salariaţilor, compania câştigă trei. În România, anul acesta, doar 15% din firme au exclus din pachetul de beneficii abonamentul la sală.
«Dacă luăm în considerare creşterea productivităţii echipei, la nivel internaţional, am economisit, în ultimii trei ani, o sută de milioane de dolari numai datorită programelor de fitness şi „well being“ oferite», spune Joyce Young, manager global de sănătate al grupului IBM. Ce determină îmbunătăţirea randamentului salariaţilor? Cel mai mare avantaj al acestui gen de programe este reprezentat de impactul pozitiv asupra psihicului şi, apoi, ameliorarea stării fizice a angajaţilor, spune Mihai Popa, director operaţional al unităţii din hotelul Marriott al World Class Health Academy, principalul furnizor de abonamente corporatiste de fitness de pe piaţă. Un alt beneficiu este posibilitatea de a socializa fie cu colegii, fie cu angajaţii altor companii: „Organizăm, de exemplu, clase de aerobic special făcute pentru un anumit grup de oameni, respectiv pentru o anumită companie. Produsul este considerat antrenant şi, evident, distractiv“, spune reprezentantul World Class.
Plătiţi să meargă la piscină
Jumătate din participantele la ediţia de anul trecut a suplimentului Capital „Top 100 cele mai bune companii pentru care să lucrezi“ acopereau, măcar parţial, preţul abonamentelor la sală ale angajaţilor. Studiul fusese însă realizat înainte de începerea crizei financiare. Între timp, lucrurile s-au schimbat.
„Din păcate, am fost nevoiţi să renunţăm temporar la acest beneficiu, din cauza condiţiilor dificile, manifestate în special în aria noastră de activitate“, spune Oana Crăciun, director de dezvoltare organizaţională al grupului de construcţii Icco, situat pe locul 56 în topul Capital. Potrivit PricewaterhouseCoopers (PwC), 15% din totalul firmelor care ofereau anterior acest avantaj au adoptat aceeaşi strategie. Cu toate acestea, spune Mihai Popa, numărul abonamentelor corporate nu a scăzut în ultima perioadă. Majoritatea companiilor au preferat să nu renunţe la acest beneficiu, optând eventual pentru scăderea contribuţiei. Semn că „poate vom înţelege şi noi că e mai bine să previi anumite afecţiuni decât să le tratezi“. Reprezentantul World Class precizează că oferirea acestui tip de beneficii este încurajată la nivelul UE, care pune la dispoziţia companiilor „fonduri foarte mari pentru activităţi recreative şi sportive“.
Cum au abordat problema companiile peste Ocean, cele care se confruntă cu cel mai mare număr de angajaţi obezi şi cu afecţiuni de muncă? Au îngheţat salariile şi i-au înghesuit în sedii mai mici, dar le-au lăsat accesul gratuit la sport. Şi mai mult decât atât. Un studiu realizat în luna ianuarie a acestui an de Watson Wyatt/NBGH arată că şase organizaţii din zece oferă servicii de „ameliorare a stilului de viaţă“, iar una din patru, programe de renunţat la fumat.
Aici, un detaliu surprinzător: întrucât, chiar dacă le au la dispoziţie gratuit, doar 5%-7% dintre angajaţi participau la acest tip de programe, companiile au început să le acorde stimulente financiare pentru a-i convinge să se menţină în formă. Potrivit studiului, sumele oferite lunar salariaţilor variază între 50 şi 100 de dolari.
52% dintre companiile americane le oferă angajaţilor programe de „ţinere sub control a greutăţii“. Acest tip de consultanţă şi-a făcut loc în corporaţiile de peste Ocean din 2005, iar în ultimii doi ani numărul clienţilor a crescut cu 10%, reiese din studiul Watson Wyatt/ NBGH.
220 de lei plătesc angajaţii Orange pentru un abonament lunar la sală, cu toate facilităţile incluse
Esenţial
Dependenţi de alergare după serviciu
Acestea au fost răspunsurile celor 667 de participanţi la întrebarea: „Cât de importantă ar fi taxa de membru la clubul de fitness în negocierea salarială, dacă ar trebui să vă schimbaţi slujba?“
Fără petreceri, sport şi maşini
Chiar dacă au decis să renunţe la o parte din pachetul de beneficii pentru a-şi reduce costurile, „un număr mare de companii a negociat în numele angajaţilor pachete mai avantajoase“, remarcă Ruxandra Stoian, directorul Departamentului Servicii de Consultanţă în Resurse Umane al PwC România
3 companii din zece au luat măsuri de reducere a costurilor, prin eliminarea unor beneficii, prin reducerea valorii acestora sau prin amânarea introducerii unor beneficii noi, spune Ruxandra Stoian.
44% din clienţii sălilor de fitness le calcă pragul de trei-patru ori pe săptămână, potrivit sondajului World Class.