Următorul președinte al Eurogrupului va trebui să aducă un aer proaspăt în tiparul anti-criză.
Joi, Mário Centeno, vechiul președinte al Eurogrupului, va declanșa procesul de găsire a unui successor, el trebuind să propună un nou șef în termen de aproximativ o lună. Una dintre problemele cu care se va confrunta viitorul șef va fi aceea de a defini mai exact obiectul acestui grup.
Apărătorii Eurogrupului vor atrage atenția asupra celor ‘trei cifre marcante’, respectiv, fondul de €540 miliarde stabilit de miniștri în luna aprilie, care ar demonstra că grupul nu și-a pierdut din experiența luptei anticriză demonstrată pe vremea tulburărilor provocate de datoriile suverane cu aproape un deceniu în urmă.
Dar adevărul e că acest grup neoficial al minștrilor de finanțe joacă acum un rol periferic în ceea ce a devenit, alături de eforturile Băncii Centrale Europene de a cumpăra obligațiuni, principala ripostă a Europei în fața crizei, respectiv, fondul de redresare propus, în valoare de €750 miliarde, și redresarea bugetului UE.
Cu numai șase luni în urmă, Bruxelles-ul susținuse desființarea Eurogrupului. Întrucât UE se confruntă acum cu grava problemă a relansării economiei blocate, viitorul președinte al Eurogrupului va trebui să aducă argumente seriose în sprijinul menținerii lui. Printre candidații care l-ar putea înlocui pe dl Centeno se numără Nadia Calviño, vicepremierul spaniol pentru probleme economice, Pierre Gramegna, ministrul de finanțe al Luxemburgului, și Paschal Donohue, ministrul irlandez de finanțe.
Eurogrupul nu s-a prea acoperit de glorie în timpul pandemiei. Prima fază a crizei s-a remarcat prin obișnuite disensiuni existente între miniștrii de finanțe din Nord și din Sud în privința modului în care ar trebui folosit Mecanismul European de Stabilitate (ESM).
Declarațiile atât de răuvoitoare ale ministrului olandez de finanțe, Woopke Hoekstra, despre economiile din sud care nu reușesc să-și pună la punct finanțele publice, au alimentat niște disensiuni între miniștrii adversari, acumulate deja în cursul ultimilor ani.
BCE (Banca Centrală Europeană), sub președinția Christinei Lagarde, și nu miniștrii din zona euro, a fost cea care a făcut primii pași în fața pandemiei, niște pași care au prevenit explozia datoriilor suverane și care au eliminat orice discuții de pe piață legate de riscurile desființării monedei euro.
Nici până în ziua de azi Eurogrupul nu se află în centrul dezbaterilor pe tema bugetului Comisiei – un plan care include toate cele 27 de state membre ale UE. Ambasadorii UE, și nu experți din ministerele lor de finanțe, au fost cei care și-au asumat principala responsabilitate întru aplanarea divergențelor existente între capitale pe tema planurilor. Ambasadorii se întâlnesc de trei ori în cursul acestei săptămâni ca să se pronunțe asupra planurilor Comisiei. Și asta, spre deosebire de Eurogup, care se va întâlni acum pentru prima oară în acest format ca să discute propunerile – la aproape trei săptămâni după prezentarea lor.
Oficialii UE subliniază că Eurogrupul are clara datorie de a stabili arhitectura fondului de redresare: miniștrii de finanțe vor trebui să ajute la definirea dimensiunii propunerilor de reformă vizând zona euro, propuneri care se vor afla în centrul planurilor de reconstrucție ale guvernelor. Dar asta nu e nici pe departe cea mai spinoasă problemă în discuțiile pe tema fondului de rederesare.
În același timp, UE intenționează să renunțe la bugetul destinat zonei euo, convenit de miniștri anul trecut, în loc să apeleze la așa-zisul Instrument Bugetar de Convergență și Competitivitate (BICC), transformându-l într-un larg fond de redresare la nivelul UE. Fondul BICC ar fi fost jalnic de mic, cu o finanțare de numai €17 miliarde, limitată doar la perioada 2021-27, dar, teoretic, asta ar fi putut constitui un pas spre o zonă euro mai coordonată și mai bine integrată.
Lucas Guttenberg de la Institutul Jacques Delors din Berlin, afirmă că viitorul președinte al Eurogrupului va trebui să se confrunte cu disensiunile continue și de esență din cadrul acestei grup cu 19 membri pe tema unor probleme fundamentale ale monedei unice, rămase încă nerezolvate.
Una dintre ele este o întrebare care persistă de mai multă vreme, și anume, dacă zona euro își poate crea o capacitate fiscală permanentă, devenind o completă uniune economică și monetară. Ministrul german de finanțe, Olaf Scholz, s-a numărat printre cei care au spus că s-ar putea ca largul fond de redresare a UE să marcheze un pas înainte, în stilul lui Alex Hamilton (Alexander Hamilton, unul dintre întemeitorii Statelor Unite, politician, avocat, profesor și economist american, fondator al sistemului fiscal din SUA, n. red.), care să răspundă ambițiilor fiscale ale UE. Dar mulți politicieni din UE sunt hotărâți să se asigure că fondul de redresare rămâne unul temporar, care va dispărea odată cu criza.
În același timp, eforturile de finalizare a Uniunii Bancare – un alt element pe jumătate format din infrastrctura zonei euro – au fost blocate începând din acest an. Un înalt oficial din UE se așteaptă ca reuniunea de joi să prilejuiască o relansare a discuțiilor politice pe tema Uniunii Bancare. Dar acoperiea marilor disensiuni pe tema cadrului monedei unice e departe de a se putea soluționa atât de ușor.
“Toate problemele care ne-au îndepărtat continuă să ne îndepărteze. Nu au devenit mai ușor de depășit”, a spus oficialul.