Speriaţi de „primăvara arabă” liderii emiratelor arabe din Golful Persic au schimbat macazul. O bună parte din câştigul de 1 trilion de dolari pe care-l va avea OPEC anul acesta va merge către populaţie şi nu pe achiziţii scumpe ale şeicilor.
În trecut, şefii emiratelor din Golf obişnuiau să-şi investească profiturile în cluburi de fotbal (Abu Dhabi a cumpărat Manchester City) sau în acţiuni de prestigiu (Qatar a achiziţionat un pachet importat de acţiuni la Porsche AG). Anul acesta, pe fondul revoltelor populare din regiune, şeicii îşi îndreaptă atenţia spre proprii cetăţeni, urmând să investească un total de 150 mld. euro în bunăstarea poporului şi în aşezămintele religioase din regiune.
Deja o bună parte din „ajutoarele” acordate cetăţenilor sunt în funcţiune. Încă de la începutul anului kuweitienii au fost anunţaţi că primesc mâncare gratuit în următoarele 13 luni, plus o sumă fixă de aproape 4.000 de dolari. Monarhia constituţională din Arabia Saudită a reuşit cu succes să preîntâmpine unele revolte populare în primăvară, oferind alocaţii pentru locuinţe pentru toată lumea. De asemenea, saudiţii au majorat toate salariile cu 15% şi au „prelungit” anul, oferind încă două luni în plus de plată a salariului. Şeicul Hamad al-Thani, din Qatar, n-a rămas nici el mai prejos anunţând că a alocat 8,2 miliarde de dolari majorării salariilor din sectorul public şi a pensiilor. La fel, în Algeria, salariile publice au crescut cu 34%, potrivit Bloomberg.
Pe lângă liniştea astfel obţinută, au fost şi efecte economice ale generozităţii şeicilor. „Cum au anunţat guvernele măsurile respective, oamenii s-au apuca de cumpărat maşini”, spune John Stadwick, director al General Motors Co, pentru Orientul Mijlociu. Vânzările de maşini în Arabia Saudită de exemplu, au crescut cu 48% din luna aprilie, după ce în februarie şi martie scăzuseră.