De iarna viitoare, autovehiculele vor trebui echipate cu anvelope de iarnă atunci când vor circula pe drumuri acoperite cu polei, zăpadă sau gheaţă.
Guvenul a aprobat reglementările privind creşterea siguranţei rutiere, a spus ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.
Ea a explicat că obligativitatea dotării cu anvelope de iarnă se va aplica tuturor autovehiculelor începând cu luna noiembrie 2011.
„Pentru autoturisme obligativitatea se referă la toate cele patru roţi, iar în cazul autovehiculelor pentru marfă doar la roţile de pe axele de tracţiune. Sancţiunile pentru nerespectarea acestei reglementări se vor aplica atunci când autovehiculele vor circula pe drumuri acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei”, a menţionat Boagiu. Ea a spus că reglementări asemănătoare există în foarte multe state europene.
Cel care provoacă accidente, suportă pagubele produse drumurilor publice
Reglementările aprobate de Executiv au în vedere şi posibilitatea ca administratorul drumurilor să-şi recupereze pagubele suferite în cazul producerii unui accident. Astfel, cei care vor provoca accidente vor trebui să suporte pagubele produse pe drumurile publice.
În acest fel, pe lângă amenda cuprinsă între 2.500 lei şi 4.000 lei, cel care a provocat un accident va mai avea de plătit şi paguba produsă. Sancţiunea aplicată se va calcula în funcţie de paguba produsă şi va fi suportată fie de asigurător, fie de operatorul rutier, fie de cel vinovat de producerea accidentului.
„Costul unei ore de acţionare pentru deszăpezire costă 10.050 lei, iar pentru o dislocare costul este de 5.000 lei pe oră”, a exemplificat Boagiu.
Ea a precizat că cel care va circula pe un drum uscat cu un autoturism dotat cu lanţuri pe cauciucuri va fi bun de plată pentru că distruge carosabilul.