Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a apărut luni, 23 mai 2016, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 389 şi se aplică deja, informează avocatnet.ro.
Printre numeroasele modificări operate de Executiv la Codul penal, Codul de procedură penală şi Legea organizării judiciare se numără şi una referitoare la accesul la situaţia financiară a persoanelor. Mai exact, de-acum, procurorii nu mai au nevoie de încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi pentru a cere de la bănci date despre existenţa şi conţinutul conturilor bancare.
"Procurorul poate solicita unei instituţii de credit sau oricărei altei instituţii care deţine date privind situaţia financiară a unei persoane comunicarea datelor privind existenţa şi conţinutul conturilor unei persoane, în cazul în care există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe", este scris în ordonanţa de urgenţă.