Transatlanticul "de nescufundat" Titanic a lovit un aisberg şi s-a scufundat, pe 15 aprilie 1912, la o adâncime de peste 3.800 de metri. Henry Sutehall din New York nu s-a numărat printre cei 705 supravieţuitori din peste 2.200 de pasageri, iar solicitarea de despăgubire pentru poliţa sa de asigurare de viaţă a fost soluţionată în favoarea "mamei tânărului, fără dovezi sau excepţii, renunţându-se chiar şi la dovada decesului".
MetLife, Inc., reprezentată în România de Alico Asigurari şi Alico Pensii, a plătit prima despăgubire pentru deces în urma catastrofei Titanicului. În 1912, MetLife a fost prima companie de asigurări care plătit o despăgubire pentru deces în cazul incidentului naval Titanic. Valoarea despăgubirii s-a ridicat la 1.000 de dolari.
La ora actuală, printre cei 1.309 de pasageri de “MS Balmoral", nava de lux care reface în aceste zile traseul Titanicului, din același port britanic, Southampton, din care a pornit și vasul scufundat cu un secol în urmă, se află și doi oameni de afaceri români, soții Alina și Cornel Tăbăcaru. După cum a declarat Corneliu Tăbăcaru, “asigurările de viaţă deţinute de mine şi soţia mea au fiecare câte o sumă asigurată de câte un milion de dolari.
Pentru aceste asigurări, prima de asigurare este de 2000 de dolari pe lună pentru o singură poliţă”. În privinţa asigurărilor suplimentare, Tăbăcaru precizează că organizatorii croazierei replică a celei realizată de Titanic exact acum 100 de ani, nu au cerut în plus decât o asigurare medicală de circa 350 de dolari de persoană. Omul de afaceri români a făcut declaraţiile la o zi după ce nava de croazieră a făcut o escală la Cobh pentru a mai îmbarca nişte pasageri.
Croaziera se încadrează în şirul de evenimente care marchează împlinirea în 2012 a o sută de ani de la tragedia maritimă cunoscută în întreaga lume. La bordul vasului se află 1.309 pasageri, la fel ca pe Titanic, iar organizatorii croazierei au ţinut cont de cât mai multe detalii posibile în recrearea acestui vis.
În noaptea de 14 aprilie 2012, nava se va opri în locul în care, în urmă cu exact un secol, Titanicul s-a scufundat după ce a lovit un aisberg. Croaziera va continua către Halifax şi New York, destinaţia originală. Toate biletele au fost vândute încă de la finalul anului trecut, iar preţurile au variat între 4.400 de dolari pentru o persoană cazată într-o cabină simplă şi 12.600 de dolari pentru un loc în cel mai luxos apartament.
Milionarul român, prezent în toate ediţiile Top 300 cei mai bogaţi români, a rezervat un impresionat apartament pe vaporul de lux, care l-a costat 50.000 de euro.
Românul de pe „TITANIC” are asigurare de viață de un milion de dolari
11 aprilie 2012, 15:04
Ultima modificare în 11 aprilie 2012, 18:04
Dacă în 1912, asigurătorii au trebuit să plătească 1000 de dolari pentru urmașii unui pasager de pe Titanic, în 2012, valoarea sumelor asigurate pot fi de circa un milion de dolari. Cel puțin aceasta este valoarea asigurării de viață pe care omul de afaceri român, Cornel Tăbăcaru, unul dintre pasagerii de pe Titanicul modern, MS Balmoral o are încheiată la o societate de asigurări americană.
Etichete: Cornel Tabacaru,
luxury,
titanic
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook