Dacă în prima parte a zilei, indicele bursei din Frankfurt avansa cu circa 2%, până spre finalul şedinţei aprecierile s-au accentuat, închiderea consemnând o creştere cu 4,9% faţă de ultima cotaţie de marţi.
De asemenea, indicele bursei din Paris a închis cu 4,3% mai sus decât ultima cotaţie de ieri, în vreme ce bursa londoneză s-a apreciat cu 3,2%.
Pe Wall Street, creşterile erau mai moderate în jurul orei 8:20, indicele Dow Jones urcând cu 0,4%, Nasdaq compozit – cu 1,2%, iar S&P – cu 0,6%.
Ora 15:30
În jurul orei 15:30, indicele german DAX al bursei din Frankfurt avansa cu aproape 3,5%, recuperând întreaga cădere de aproape 3% de ieri. La finalul şedinţei de marţi, indicele DAX înregistra o cădere cu 24,5% faţă de finalul lui 2010, ceea ce înseamnă că avem de a face cu o piaţă "bear" (pe o tendinţă prelungită de scădere, cu peste 20% cumulat).
Indicele german era împins azi pe această creştere susţinută în special de titlurile financiar-bancare – Allianz (plus 5,3%), Deutsche Bank (5,9%), Commerz Bank (3,2%), Munich Re (4,6%), K + S N (4%).
De asemenea, indicele CAC40 al bursei din Paris avansa cu aproape 3%, la o zi după ce a închis în cădere cu 2,6%. La finalul şedinţei de ieri, indicele înregistra o prăbuşire cu 25,1% pentru acest an, ceea ce e echivalent de asemenea cu o piaţă "bear".
Cea mai mare bursă europeană, London Stock Exchange, se aprecia miercuri cu 2,5%, recuperând scăderea din ziua anterioară, de 2,6%. De la începutul anului, indicele bursei a pierdut 16,2%, dar la finalul şedinţei de ieri a fost foarte aproape de a intra într-o piaţă bear, întrucât cădea cu 18,8% faţă de maximele din februarie.
Chiar şi contractele futures pe indicii bursei de peste Ocean semnalau creşteri de până într-un procent.
Oli Rehn a inversat tendinţa descendentă
Acţiunile şi-au reinversat tendinţa în ultima oră de tranzacţionare de ieri (pe Wall Street) după ce Financial Times l-a citat pe comisarul pentru afaceri economice europene Oli Rehn spunând că este în creştere ponderea celor care cred că regiunea are nevoie de o acţiune coordonată pentru stopa criza datoriilor suverane.
"Sunt lucruri încurajatoare pe ţeavă. Este mai mult optimism astăzi în piaţă. Avem recunoaşterea că există incertitudini în sectorul financiar şi dacă noi vom acţiona să le ajutăm (băncile n.red.), vom recrea încrederea", a spus pentru Bloomberg Yves marcais, trader la Global Equities din Paris.
UPDATE De la agonie la extaz: Bursele europene au închis cu creşteri puternice, după şedinţa însângerată de ieri
5 octombrie 2011, 20:42
Ultima modificare în 5 octombrie 2011, 23:42
Marile burse şi-au extins gradual creşterile consistente până la finalul şedinţei de azi, avansul mergând până la aproape 5%, pe fondul speculaţiilor că liderii zonei euro vor acţiona pentru a feri băncile de criza datoriilor suverane din regiune. Şi asta după ce ieri, pe fondul incertitudinilor legate de sănătatea sistemului bancar din zona euro, bursele se prăbuşeau şi cu mai mult de 3%.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Asociația Investitorilor cere reducerea capitalului social al Fondului Proprietatea
- UPDATE Presiunea pe leu scade: Cursul euro anunţat de BNR coboară la 4,3222 lei
- Haos pe bursele europene. Frankfurt are scădere de peste 3%
- După două zile de recuperări, marile burse sunt iar pe tobogan
- O bursă a căzut cu 42%
- UPDATE Leul îngenuncheat. Cursul euro a atins un nou maxim al anului: 4,3533 lei
- Presiunile pe leu se mențin. Cursul euro rămîne peste 4,32 lei la referința BNR
- Deprecierea cursului spre 4,5 lei pentru euro pare iminentă. Ce poate salva leul?
- Un an cu Franklin Templeton la cârma „Proprietatea”: Tranzacţiile cu acţiuni FP au dublat lichiditatea BVB
- Rezerva de aur a României, sperietoare împotriva speculatorilor valutari