Făcând un calcul, în perioada 2014-2019, cererea mondială de petrol brut a crescut cu 9%. Din 2007 până în prezent, creșterea a fost de 17 procente.
Scăderea cererii în luna aprilie, când s-au făcut văzute cele mai grave efecte ale pandemiei de coronavirus asupra economiei mondiale, este cea mai abruptă din ultimii 25 de ani, nivelul zilnic fiind calculat la 29 de milioane de barili. Prețul petrolului brut West Texas din SUA a atins nivelul de minus 54 de dolari. Iar prețul petrolului Brent a generat la un moment dat îngrijorări că ar putea ajunge la sub 10 dolari. Mai exact, decizia țărilor OPEC și a Rusiei, producător din afara OPEC, de a reduce producția zilnică cu 10 milioane de barili nu a avut niciun rezultat.
Arabia Saudită și Rusia, care înainte de această prăbușire istorică a prețului petrolului au ajuns deseori în situația de „a se lua la pumni” și chiar au jucat „ruleta rusească”, au ajuns în scurt timp să regrete și s-au retras în propriile carapace.
Arabia Saudită, care și-a dat repede seama că reducerea decisă nu va fi suficientă, a luat în calcul încă din primul trimestru al anului diminuarea cu 25% a profitului Aramco (compania petrolieră saudită de stat -n.red.) și a anunțat că va reduce de la 1 iunie producția zilnică cu încă un milion de barili. Din cauza bugetului văduvit în primul trimestru cu 9 miliarde de dolari și la nivelul întregului an cu 50 de miliarde, de la 1 iulie va crește de la 5% la 15% valoarea TVA-ului, taxă introdusă în urmă cu doi ani. Iar de la 1 iunie vor fi eliminate ajutoarele de trai.
Măsurile de austeritate care depășesc 26 de miliarde de dolari vor cauza amânarea unor proiecte importante ale Arabiei Saudite. Campaniile pe care țările Golfului, ale căror economii sunt atât de dependente de veniturile din petrol, le derulează de mulți ani împotriva Turciei în țări africane în frunte cu Libia sunt puternic afectate de prăbușirea prețului mondial al petrolului. „Aventurile fără sens” ale Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite împotriva Turciei s-au transformat în „realități dureroase”.
Mare păcat că țările Golfului, deși au atâta nevoie de o țară cu o capacitate de producție și export așa mare ca a Turciei, din domeniul agriculturii până la alimentație, de la producția de mașini până la servicii, urmăresc „interese periculoase” pentru care vor avea de plătit o notă grea, alături de țările – în frunte cu SUA – care nu vor îi recunoască Turciei „spațiul de acțiune” în Orientul Mijlociu, Mediterana de est sau Africa.
În loc să „caute aventuri” alături de SUA, care au început un război de anvergură cu China, sau alături de Europa, care are dificultăți în a-și pune în practică propriile proiecte, nu ar fi o decizie mai înțeleaptă să își facă un viitor alături de Turcia.
