Comisia Europeană va prezenta miercuri rapoartele anuale privind progresele României şi Bulgariei în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Executivul comunitar va face totodată și recomandări care să vină în sprijinul celor două țări în vederea evalării finale din vara anului viitor.
MCV a fost introdus pentru a ajuta cele două state să pună în practică un sistem judiciar imparţial, independent şi eficient, similar cu al celorlalte state membre şi capabil să îndeplinească obligaţiile care decurg din statutul de țară membră a UE.
Conform mediafax.ro, Bruxelles-ul va face 19 recomandări în cazul României. Printre acestea se numără constituirea unei baze de date electronice integrate privind procedurile de achiziţie publică, dezvoltarea de reguli pentru prevenirea conflictului de interese în managementul fondurilor publice şi în cadrul autorităţilor care reglementează, verifică şi decid asupra reclamaţiilor referitoare la achiziţiile publice, dar și îmbunătăţirea cooperării dintre ANI şi alte autorităţi administrative şi judiciare, în mod special în domeniul achiziţiilor publice şi îmbunătăţirea capacităţii investigative a ANI, prin actualizarea sistemului lor informaţional şi prin evaluări de risc cu orientare precisă.
În ceea ce privește sistemul judiciar, Comisia Europeană recomandă decizii de numire transparente şi obiective, decizii şi evaluări disciplinare şi implementare a unui sistem de promovare obiectiv şi transparent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și demonstrarea unui istoric al realizărilor de către Inspecţia Judiciară a CSM.
Documentul Comisiei Europene critică lipsa condamnărilor definitive în cazul proceselor mari de corupţie şi atrage atenţia asupra riscului prescrierii faptelor.
De asemenea, este menționat conceptul "confiscării extinse" a averilor obţinute ilegal. Note de trecere ar fi obţinut şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI), cu menţiunea că încă nu au apărut rezultate concrete în justiţie legate de verificările agenției.
Citiți și: Raport anual pe justiţie: România află miercuri de la UE ce progrese a făcut