De la bursă, în Top 300

Cu o piaţă de capital încă tânără, puţini milionari prezenţi în Top 300 al celor mai bogaţi români s-au încumetat să investească pe bursă. Tentaţi mai mult de speculaţii imobiliare, într-o perioadă în care explozia preţurilor le-a asigurat multora creşteri spectaculoase ale averilor, milionarii români s-au ţinut departe de speculaţiile bursiere. Cei câţiva care au avut curajul să joace la Bursa de Valori Bucureşti sau pe Rasdaq au, cu puţine excepţii, cea mai ma

Cu o piaţă de capital încă tânără, puţini milionari prezenţi în Top 300 al celor mai bogaţi români s-au încumetat să investească pe bursă. Tentaţi mai mult de speculaţii imobiliare, într-o perioadă în care explozia preţurilor le-a asigurat multora creşteri spectaculoase ale averilor, milionarii români s-au ţinut departe de speculaţiile bursiere. Cei câţiva care au avut curajul să joace la Bursa de Valori Bucureşti sau pe Rasdaq au, cu puţine excepţii, cea mai mare parte a averilor construite în alte domenii, piaţa de capital fiind o opţiune secundară pentru investiţii.

1. un miliard de dolari

Camelia şi Corina Voiculescu Fiicele politicianului Dan Voiculescu au primit prin donaţie, în 2006, toate acţiunile deţinute de acesta. Valoarea plasamentelor la bursă a surorilor Voiculescu este de aproximativ 15 milioane de euro.

2. 170 milioane de dolari

Viorel Catarama Acesta controlează producătorul si retailerul de mobilă Elvila a cărui activitate intenţionează să o extindă în Europa Occidentală. Cataramă este un jucător activ pe bursă, fiind unul dintre puţinii români care au plasat bani inclusiv pe pieţele din Asia.


3. 140 milioane de dolari

Dumitru Tudor Şi-a poziţionat afacerile în două sectoare cheie: imobiliarele şi piaţa de capital. Anul viitor, milionarul bucureştean intenţionează să devină dezvoltator. Deţine acţiuni cotate la bursele din Bucureşti, Viena şi Sofia.

4. 100 milioane de dolari

Catalin Chelu Pentru el anul a fost marcat de frecvente schimbări de acţionariat în cadrul firmelor deţinute, acesta fiind un jucător activ la bursă. Gălăţeanul este şi membru în Consiliul de Administraţie al SIF Moldova. A vândut 10.000 de acţiuni SIF Moldova.

5. 81 milioane de dolari

Attila Verestoy Principala sursă a averii parlamentarului UDMR, conform propriilor declaraţii, sunt plasamentele financiare. Investeşte pe pieţele de capital din Austria, Elveţia, Monaco şi Ungaria, fiind acţionar la zece societăţi închise şi la peste 30 de firme listate.

6. 70 milioane de dolari

Dinel Staicu A devenit celebru după implicarea în fotbal, soldată cu retrogradarea în Divizia B a Universităţii Craiova. Plasamentele omului de afaceri au fost în valoare de circa 75-80 de milioane de euro. Staicu ocupă şi funcţia de preşedinte al SIF Oltenia.

7. 50 milioane de dolari

Constantin Fratila Omul de afaceri constănţean a intrat în afaceri după Revoluţie. La Bursă joacă din 2001. A cumpărat 40,6% din societatea COMCM SA, unde este administrator din acelaşi an. Frăţilă mai are acţiuni la SIF Transilvania şi UAMT Oradea.

8. 49 milioane de dolari

Radu Coca A declarat că va mai sta în afaceri un an sau doi şi apoi se va retrage în favoarea copiilor săi. În prezent, acesta câştigă circa două milioane de dolari pe an din chirii, iar din operaţiuni bursiere, încă aproximativ un milion de dolari.


9. 32 milioane de dolari

Marius Ghenea Deşi concentrat în special pe domeniul IT, nu a ignorat Bursa. Potrivit propriilor afirmaţii, aceasta i-a adus cele mai bune randamente din tot portofoliul de investiţii. Deţine în continuare o participaţie la Flamingo, ca urmare a exitului din Flanco din 2005.

10. 30 milioane de dolari

Adrian Draghici După ce a fondat şi a vândut companii, ca GFK sau IDG, Drăghici s-a concentrat şi pe dezvoltările imobiliare. O sursă importantă de venit sunt plasamentele bursiere, strategia declarată fiind abordarea unui risc mediu şi scăzut.

Jocuri pe piaţa de capital

JUCĂTORII

Când l-am sunat pe Dumitru Tudor, acesta era foarte atent la evoluţia tranzacţiilor bursiere şi am amânat convorbirea până la închiderea Bursei. „Trebuie spus că dacă bursa noastră arată bine la un total de tranzacţii de zece milioane de euro zilnic, în Viena câte o afacere ajunge la o sută de milioane de euro. Mai avem o problemă. Câştigurile şi costurile de la noi nu atrag investitorii. În Polonia şi Bulgaria, se înregistrează noi intrări aproape în fiecare zi“, a declarat Tudor, pentru Capital. Un alt om de afaceri cunoscut ca jucător constant la bursă, Viorel Cataramă, nu este foarte mulţumit de piaţa de capital autohtonă. „Ar trebui să se schimbe multe. Bursa nu a trecut prin niciun şoc major, aşadar încă nu putem spune prea multe. Problema e că ea poate fi uşor destabilizată prin intervenţii din exterior“, conchide Cataramă.

PIAŢA

În anul 2006, evoluţia bursei a fost pozitivă, însă uşor sub aşteptări, cu aprecieri ale indicilor de peste 20%. Randamentele din acest an, luate în calcul pentru estimarea averilor din Top 300, au fost de trei ori peste cele asigurate de depozitele bancare, dar, evident, sub cele din imobiliare. Capitalizarea bursei a crescut cu circa 31%, la aproximativ 100 de miliarde de lei, ca urmare a atragerii unui emitent nou şi cu nume important -Transelectrica. Cele mai profitabile acţiuni de anul trecut au fost cele ale COS Târgovişte (creştere de 721%), ARTROM Slatina (242%), Rompetrol Well Services Ploieşti (240%), Transelectrica (101%) şi Aerostar Bacău (96%). Capitalizarea bursei era, în 5 decembrie 2007, de 80,5 miliarde de lei (BVB) şi 23,5 miliarde de lei (Rasdaq), valoarea totală fiind de 100,4 miliarde de lei.