De la «codrul e frate cu românul» la networking în economia globală

«Codrul e frate cu românul“, „arderea recoltelor şi otrăvirea fântânilor“ – două vorbe memorabile, care arată mentalitatea de secole a românului. Această mentalitate trebuie schimbată inclusiv în plan economic, pentru că o afacere de succes – care creează locuri de muncă şi aduce profit – nu mai poate fi limitată în plan local, ci trebuie extinsă la nivel global. Cei care pot schimba mentalitatea sunt tinerii antreprenori, iar soluţia nu e de a le da câteva mii de euro şi a-i trimite să se descurce singuri, ci de a-i integra într-un proiect naţional de conectare a domeniilor de vârf din economie la ce se întâmplă în Europa şi în lume. Asta înseamnă, pe scurt, Start-up România.
Am fost un popor aflat mai mereu sub asediu, în pericol să fim cuceriţi. De slavi, de tătari, de turci, de ruşi ş.a.m.d. Ne-am câştigat independenţa târziu şi am pierdut-o repede, odată cu regimul comunist. Ce a însemnat asta în termeni de mentalitate economică? Că românul îşi gândeşte afacerea local. Soţia ţine contabilitatea, prietenii sunt parteneri de afaceri. Există o frică de a aduce manageri din afara cercului familiei în companie, de a te extinde pe pieţe unde nu există un control precis, de a-ţi căuta parteneri din alte state. Afacerile sunt gândite local: de la buticul de la colţ la marile afaceri din industrie. Şi asta se vede în economie, unde marii jucători nu sunt români. Din păcate, asta îi învăţăm şi pe tineri. De la sistemul educaţional rigid şi neconectat la ce se întâmplă în lume la modul în care autorităţile înţeleg să ajute IMM-urile. Logica pe care se merge este de a le oferi cursuri în plan local cu profesori și parteneri din plan local sau, în cel mai bun caz, de a le da câteva mii de euro şi a-i lăsa să se descurce. Ce trebuie să se schimbe?  În primul rând, filosofia de business şi modul în care statul se implică pentru a sprijini antreprenoriatul.
Şi aici vreau să scriu despre un tip de program în care cred, pentru că l-am văzut funcţionând cu rezul­tate remarcabile: Start-up România. Au existat Start-up Chile, Start-up Brazilia, Start-up Israel ş.a.m.d. Pe 1 iulie 2013, la SNSPA, de la ora 10:00 voi lansa ideea unui Start-up România. Cheia proiectului este de a îi implica pe tinerii antreprenori într-un program intensiv de 6-12 luni, care va presupune participarea la sesiuni de mentoring cu oameni de afaceri din Europa şi din lume; evenimente: târguri de strat-up-uri, prezentări în cadrul unor universităţi; întâlniri de dezvoltare şi testare a proiectelor lor.
Sunt zone economice – cum e IT-ul – unde tineri români deja au rezultate remarcabile, deşi nu au participat în astfel de programe. Doar dacă ne gândim la câteva exemple de succes: GECAD, Softwin, UBERVU, Ionuţ Budişteanu, elevul de 19 ani care a câștigat premiul cel mare la Intel International Science and Engineering Fair, apărute aproape din senin şi fără sprijin, ne putem închipui ce impact economic ar avea un program dedicat sprijinirii unor astfel de iniţiative. Într-o singură frază, Start-up România e un proiect gândit pentru ca tinerii cel mai bine pregătiţi să nu plece din țară, ci să îşi înceapă afacerea aici şi să o extindă în afară; un proiect pentru următorii zece ani, care să conecteze România la network-ul economiei globale.
MARIAN DUȘAN,
CEO Editura Evenimentul și Capital