Grupul Unicredit se va concentra mai ales asupra afacerilor din Cehia, Polonia şi Rusia deşi este prezentă în foarte multe alte ţări din Europa Centrală şi de Est, arată într-o analiză La Tribune.
Sub titlul  “Băncile occidentale opresc motoarele în Europa de Est”, publicaţia franceză arată că nevoia de recapitalizare la nivel central obligă instituţiile de credit să îşi reducă activitatea în ţările emergente şi să se concentreze doar în câteva state. România nu se află printre statele respective în ciuda faptului că nu mai devreme de începutul acestui an Unicredit anunţa planuri ambiţioase pentru ţara noastră. Grupul italian, cea mai importantă prezenţă bancară din regiune, intenţiona să deschidă 300 de sucursale noi în România care, la momentul respectiv, era apreciată ca o ţară cu potenţial. Cu toate acestea, oficialii băncii au anunţat recent că renunţă la planuri.
“Deschiderea a 300 de sucursale de către UniCredit pe piaţa românească în contextul economic actual ar fi o sinucidere, dar numai un nebun ar putea înţelege că suspendarea extinderii înseamnă retragerea din Europa de Est”, spune  şeful diviziei ECE a grupului, Gianni Franco Papa.