"Ce asemănare există între un politician și o muscă? Pe amândoi poți să îi ucizi cu un ziar!" Gluma asta mi-a spus-o o doamnă aflată relativ aproape de a doua tinerețe, plimbată prin toată lumea cu vagonul de clasa întâi al trenului vieții.
Ca om cu peste 25 de ani la bord în presa scrisă și practicant de audiovizual plus online de un cincinal, am fost tentat să o contrazic. Astăzi ziarele nu mai sunt ce-au fost. Și ce bine au fost ele când au fost ziare, cu pagini mari, cu poza zilei dintr-un domeniu dintr-o singură privire, nu ca astăzi, cu paginile mai mici, „tinerești” și cu abordări nișate – pentru fiecare ce dorește să afle – în detrimentul imaginii de ansamblu. Pe vremurile acelea da, puteai să omori un politician cu un ziar. Să-l torturezi în stil de picătură chinezească, rând cu rând, articulându-l cu câte un cuvânt contondent exact atunci când se aștepta mai puțin, după o frază călduță, menită doar să-l păcălească.
Astăzi, mijloacele de tortură sunt mult mai sofisticate tehnologic, dar mai rudimentare în esență. Rușinea de a fi arătat cu degetul în public a fost înlocuită cu mândria de a fi băgat în seamă. Publicitatea negativă este și ea tot publicitate, par să-și spună în gând toți cei care concurează în bădărănie, țâfnă și neamprostism în general, pe ecranele de orice dimensiune ale românilor.
Astăzi, nimeni nu mai moare de la un articol de ziar. Nici de la o știre dată la TV și rostogolită mai apoi pe online, Facebook și grupurile de comunicare. Să luăm drept exemplu cea mai proaspătă realizare involuntară a momentului: imaginea cu Olguța – cowboy. Vă închipuiți, oare, că va avea de suferit cariera doamnei în cauză? Nicidecum. Până la urmă, aceasta nu a făcut altceva decât să fie ea însăși. Să-și asume vorbele, imaginea și, da, poziția față de societate. Nu intenționez să comentez în niciun fel justețea oricărei afirmații, pro sau contra ministrului muncii. Doar să atrag atenția asupra unui fenomen din ce în ce mai prezent în viața noastră.
Am trecut de la lipsa informației la prea multă informație într-un timp atât de scurt, încât nici măcar specialiștii în comunicare nu mai miros un „fake news” imediat cum îl văd. Mai ales atunci când ne este servit de către apropiați, chiar prieteni, direct pe zidul nostru virtual din lumea Facebook. Astăzi, cea mai bună metodă de a omorî un posibil scandal este lansarera unui alt scandal. Tactică inspirată chiar din noua tehnologie. Nu poți să ștergi o știre lansată pe internet așa cum încercau unii pe vremuri, cumpărând întregul tiraj al unui ziar. Pentru că orice știre bună are aripi virtuale care o ajută să-și ia zborul către toate colțurile lumii. Dar poți face altceva, mult mai eficient și mai diabolic. Să lansezi alte „știri” nu neapărat adevărate, care să împingă știrea inițială dincolo de primele pagini de căutare ale Google.
Gura lumii e un monstru care înghite pe nemestecate absolut orice. Nu e nevoie să o pui la regim, doar să-i dai mereu altceva la tocat mărunt. În așa niște timpuri, poate nu e o idee rea să reevaluăm presa. Să ne întoarcem la cuvântul scris pe hârtie, cel care rămâne, nu se răspândește necontrolat până își pierde orice relevanță. Poate ar fi cazul să redescoperim o lume în care puteam să omorâm un politician cu un ziar.
CLAUDIU ȘERBAN,
director editorial
Acest articol a fost publicat în numărul 17 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 30 aprilie – 6 mai 2018