Tehnologie: SSIF-urile, si nu numai, vin in intampinarea nevoii de mobilitate a investitorilor
In momentul in care spui “investitor”, de obicei, te gandesti la o persoana care urmareste, fie din spatele biroului, fie prin intermediul unui contact aproape permanent cu brokerul, cotatiile bursiere timp de patru ore, cat dureaza sedinta de tranzactionare.
Noutatile din domeniul comunicatiilor fac ca aceasta imagine sa nu mai reflecte chiar atat de fidel realitatea. Intr-o lume in continua miscare, in care investitorii la Bursa nu pot face exceptie de la aceasta regula, piata de capital nu avea cum sa nu profite de dezvoltarea tehnologiei pentru a-si asigura o dezvoltare cat mai puternica.
Prima initiativa pentru micsorarea dependentei investitorilor de brokeri a venit in 1999 din partea Vanguard, care a lansat serviciul Startrade, pentru transmiterea online a ordinelor de tranzactionare. Succesul acestei initiative e usor de observat, daca ne gandim ca, in momentul de fata, exista cam zece SSIF-uri care ofera astfel de servicii clientilor.
Mai nou, au aparut si proiecte pentru crearea unei platforme software la Bursa de Valori, prin care atat transmiterea ordinului, cat si executarea lui sa se efectueze complet computerizat. O varianta prin care lucrurile s-ar putea misca mult mai repede.
“Exista doua posibilitati pentru tranzactiile prin intermediul internetului”, afirma Marius Plugaru, directorul general al Ieba Trust si autorul unei propuneri privind tranzactiile online. “Pot exista site-uri de colectare a ordinelor, pe care apoi le trimit catre Bursa, si platforme de tranzactionare efectiva. In acest moment, noi suntem la prima varianta. Trecerea la tranzactii executate online ar face ca SSIF-urile sa nu mai aiba presiuni din partea micilor investitori (care reclama la fel de mult timp ca si ceilalti), brokerii putandu-se ocupa, in primul rand, de investitorii mari”, mai spune el.
Potrivit lui Plugaru, firmele de brokeraj trebuie sa priveasca investitia intr-un asemenea proiect ca fiind pe termen lung, cu castiguri evidente.
Spaniolii de la Economics Lobby Investment, intrati in Romania prin intermediul Easy Consulting, aduc si ei o noutate pentru piata autohtona de capital. Mai exact, un serviciu de informatii bursiere in timp real, pe telefonul mobil, functional de 25 de ani pe pietele vestice si operational in acest moment in noua tari europene.
“Vom semna, chiar luna viitoare, un parteneriat cu Bursa de Valori Bucuresti, pentru a putea transmite datele din piata in timp real”, spune Miguel Sanchez, directorul general al Easy Consulting Romania. “In plus, avem deja contract cu agentia de stiri Reuters, pentru preluarea noutatilor de interes pentru brokeri si investitori. Conectarea se va putea face de pe terminale BlackBerry 7290, Sony Ericsson P910i si Nokia Communicator, cu ajutorul parteneriatului cu unul dintre operatorii mari de telefonie mobila din Romania. In plus, sistemul se poate implementa inclusiv la unele modele de automobile”, completeaza Sanchez.
Potrivit acestuia, in primii doi ani, se preconizeaza atragerea a circa 2.000 de clienti, iar pe termen mai lung, intre 3.000 si 6.000 de clienti.
Ramane de vazut daca initiativele de mai sus, aflate deocamdata, majoritatea, la inceput de drum, vor avea sorti de izbanda pe piata de capital romaneasca.
“Depinde cum evolueaza fiecare tehnologie in parte”, este de parere Razvan Pasol, presedintele Intercapital. “Spre exemplu, internetul s-a dezvoltat foarte mult, iar acest lucru a facut ca si serviciile bursiere bazate pe internet sa ia un avant considerabil. Alte tehnologii, precum wap-ul, nu au prins, ceea ce s-a vazut si in ce priveste serviciile din partea SSIF-urilor”.