Am câştigat rapid un public cititor select şi fidel: directori de marketing şi de vânzări din companii, studenţi ai facultăţilor cu profil economic, doctoranzi, oameni de afaceri.
Nu ştiam, în ‘93, că fac pionierat. Ştiam doar că, indiferent unde mă aflam, într-un magazin, într-o librărie sau într-o policlinică, trebuia să „scanez“ orice avea legătură cu comportamentul de consum al românilor.
1993 Statisticile fie lipseau, fie erau deformate. Sintagma „Estimare Capital“ a fost menţionată ani la rând drept unică sursă a informaţiilor despre evoluţia diferitelor pieţe
Notam, discret, tot ce observam. Dacă atrăgeam atenţia vreunui bodyguard, eram somată să părăsesc zona. Mă întorceam în redacţie şi începeam să scriu, cu ochii în lacrimi. Nu de necaz, ci de la de la fumul de ţigară al colegilor care mă flancau pe lateral, Mircea Caster şi Petre Barbu. Un poet şi un prozator pe care muza jurnalismului economic binevoia să-i viziteze numai după ce umpleau cu chiştoace, în timp record, o scrumieră pe care, de fiecare dată, o aşezau strategic pe biroul din mijloc. Al meu, fireşte.
Ulterior am aflat că ceea ce făceam era un fel de „marketing research“ – la modul empiric, este adevărat, şi într-o manieră jurnalistică. Dar cum firmele de profil aveau să apară mult mai târziu în România, iar accesul la acest gen de informaţii nu era la îndemâna oricui, am constatat că aveam un public cititor select şi fidel.
La doi – trei ani de când semnam frecvent rubrica de studiu de piaţă, am primit în redacţie o ilustrată, o imagine de pe Champs Elisée. Un domn pe care nu-l cunoşteam mă înştiinţa că a obţinut o bursă, în Franţa, realizând o lucrare de marketing fundamentată doar pe informaţii din articolele mele. Era un mesaj de mulţumire. Încântată, am arătat ilustrata colegilor, inclusiv şefului meu de atunci, Doru Lionăchescu, în speranţa că mă va aprecia şi el. Şi m-a apreciat. „Satisfacţiile morale sunt foarte importante pentru un ziarist, aşa că să nu te prind că vii cu pretenţii să-ţi mai măresc şi salariul, pe deasupra!“, mi-a spus încurajator.
„Mină de aur“ pentru potenţialii investitori
În perioada petrecută la Capital, am avut parte de nenumărate astfel de satisfacţii (exclusiv!) morale. Astfel, atunci când ambasadorul Austriei şi-a exprimat intenţia de a cumpăra toate studiile de piaţă publicate în revistă. A explicat ce importanţă au informaţiile din acea pagină pentru potenţialii investitori austrieci, interesaţi de nişele de piaţă de la noi, de zonele în care şi-ar putea extinde afacerile, de psihologia consumatorilor români. Eu am fost onorată de aprecieri. Şefii mei, bulversaţi de propunere. Cum să vândă o pagină? Nu exista un astfel de precedent. Nu ştiu cum au rezolvat până la urmă problema, dar pot spune cu siguranţă că studiile de piaţă din Capital au fost, o bună bucată de vreme, „studii de caz“ pentru mulţi întreprinzători, din ţară şi din străinătate.
Cercetarea de piaţă este realizată astăzi de adevăraţii profesionişti, firme de research, cu care am dezvoltat o relaţie de colaborare foarte bună. Mă confrunt însă cu o altă problemă: la solicitările pe care le adresez actualilor directori de marketing din companii – a doua generaţie! – de a face diverse aprecieri asupra segmentelor de piaţă pe care activează, se întâmplă adesea să primesc spre publicare fraze întregi copiate din articolele mele de odinioară! Aşa că am o nedumerire: ştie cineva cum se pedepseşte autoplagiatul?
2005 Abia după mai bine de un deceniu, a devenit posibilă realizarea unui studiu de piaţă despre… studiile de piaţă, cu informaţii furnizate chiar de „greii“ industriei de research
