Cand ai norocul sa fie cineva in spatele tau, sa-ti indrume pasii, in general parintii care au „agonisit” ceva inainte si dupa ‘89 si pot sa-ti ofere anumite conditii strict necesare cu care sa pleci in viata, iti poti vedea de scoala si te poti pregati pentru o anumita meserie, pregatire care sa dea rezultate. Daca nu ai avut sansa sa te nasti intr-un „munte de bani”, ai o singura varianta, sa incepi pe cont propriu sa-ti creezi conditiile necesare existentei. „La ora actuala, chiar daca ai cinci servicii, nu reusesti sa castigi atat de multi bani ca sa creezi acest strict necesar. Drept urmare, tinzi spre perfectiune, pentru ca in general oamenii care cunosc la perfectie un domeniu sunt foarte bine platiti. Si toti tindem spre perfectiune”, spune Lucian Azoitei, key-account manager la DALfa Romania, producatorul german de lacuri si vopsele.
O mica avere agonisita
in doua luni
Daca esti o fire dinamica si nu astepti resemnat favoruri de la viata, incep sa ti se deschida usile. Chiar daca acestea sunt dosnice si nu pe placul tuturor. „Am terminat liceul si in anul I de facultate, am avut ocazia sa intru in micul trafic de frontiera, care in acea perioada era in floare. Cumparai dintr-o parte, vindeai intr-alta si cu diferenta te alegeai cu banii de buzunar. In primavara lui ‘94, cu 600 USD luati imprumut, am plecat in Turcia. Si m-am intors cu zeci de tricouri marca O’Neill. In zece zile am reusit sa vand toate tricourile, cu 42.000 lei. Reprezentantul O’Neill din Romania vindea cel mai ieftin tricou la vremea respectiva cu 110.000 lei. In doua luni ajunsesem la 7.000 USD rulaj, facusem uniforma in Bucuresti. La trei persoane, unul avea tricou adus de mine.”
Legile nu-si dezvaluie dedesubturile pentru un student in anul I la Facultatea de Drept, asa cum se intampla dupa patru ani de studiu. „Am primit acasa o scrisoare, de la reprezentantul O’Neill in Romania, prin care imi declarau ca au exclusivitate pe teritoriul Romaniei si din cauza faptului ca le-am invadat piata cu produsele mele, ma dau in judecata. Erau ferm convinsi ca eu sunt o firma care comercializeaza astfel de produse. Nu si-au inchipuit ca o singura persoana poate sa faca asa ceva. Atunci nu exista o reglementare legala, deci puteam sa ii ignor si sa merg mai departe. Nu am facut-o, desi ajunsesem la un profit de 14.000 USD. Poate chiar acesta a fost motivul! Cateva luni bune, am trait din banii respectivi. Care, la un moment dat, s-au terminat. „Cursul de brokeri si burse de valori organizat in 1994 de Institutul Bancar Roman, cand inca nu exista bursa si multi nu stiau ce inseamna, i-a dezvaluit lui Lucian Azotei reversul medaliei: ” Singurul student care nu avea nici o legatura cu domeniul economic eram eu, un fel de rata intre gaste. Cursul mi-a largit foarte mult viziunea. De la mentalitatea comunista in care trebuia sa privesti numai cu ochelari de cal, am descoperit ca exista si o altfel de lume”.
O lume in care banii sunt stapani si fac legea. „La Rom Even Charge, firma romano-britanica, care vindea proprietati in regim de time-share in Romania, m-am angajat in ianuarie 1996; timp de un an si jumatate cat am lucrat acolo, salariul meu, pe baza de comision, nu a scazut sub 1.500 USD. Datorita faptului ca am fost un foarte bun salesman, cu vanzari record intr-un an calendaristic, am fost promovat ca asistant sales manager. Cred ca nu as fi putut sa invat nici in zece facultati ce am invatat acolo. Psihologia omului adusa la stadiul de perfectiune, stadiu in care ajunsesem sa gandim sa eliminam posibilitatile clientului de a spune nu, in asa fel incat acesta sa fie de acord si sa ne cumpere produsul. Am intalnit multi oameni, intr-o perioada in care evaziunea fiscala era „in floare”; multi oameni pe care nu ai fi dat un ban aveau averi fabuloase. Am devenit fivers, o pozitie de top-managment in cadrul companiei”, o ocazie de a participa la un curs de marketing si tehnici de vanzare, care s-a tinut la Birmingham, in Anglia. „Acolo, timp de sase luni, am descoperit ce inseamna managementul unei companii si am vazut ce sume de bani se pot vehicula. Din pacate pentru mine, intr-un anumit context, firma si-a incheiat activitatea in Romania.”
De la stadiul in care fumezi Carpati si mergi pe jos, pana la salariul lunar echivalent cu cel pe cativa ani al unui muncitor roman, e o distanta foarte mare, care socheaza pe multa lume. Trebuie sa fii echilibrat sa nu treci dintr-o extrema in alta. „La vremea aceea aveam 20 de ani si nu destula minte pentru a fi echilibrat. Asa ca s-au dus toti banii. Din nou!”
Ambitia si dorinta de a reusi l-au determinat pe Lucian Azoitei sa abordeze un alt domeniu, care la inceputul anului 1997 era abia la inceput in Romania – asigurarile de viata. Uneori, cand o iei de la inceput ai ocazia sa „cresti” o data cu compania. Cele sase luni de colaborare cu Omniasig nu au facut decat sa mentina in ascensiune o cariera inceputa oarecum ilegal: „Am vazut ca rezultatele sunt destul de modeste, pentru ca asigurarile de viata erau la acea data un produs necunoscut pe piata romaneasca, si am continuat sa raman colaborator al Omniasig, dar in acelasi timp mi-am gasit un serviciu stabil.
„Gata sa o ia de la zero, si in stare sa accepte orice slujba, insa cu scopul declarat „de a lucra intr-un domeniu competitiv, punct de plecare al unei cariere de succes”, Lucian Azoitei a facut urmatorul pas. „In 1997, m-am angajat la Castel Film, ca asistent productie film, post care nu are nici o legatura cu cinematografia ca arta, ci tine mai mult de logistica.” Experienta interesanta, dar epuizanta: „Ritmul impus era infernal, mai ales ca era ceva colateral cu activitatea pentru care ma pregatisem. In fiecare zi lucram peste 12 ore, nu prea aveam zile libere, asa ca am incercat sa fac altceva. Si am ajuns la DALfa Romania. Am inceput ca simplu agent comercial, un laitmotiv in ziua de azi, si in prezent sunt key account manager. Nu am uitat insa ca am terminat Facultatea de Drept”
Legislatia aplicata
atrage cursantii
Romanii au la ora actuala mentalitatea ca numai avocatii batrani sunt si avocati buni. Exemple sunt la tot pasul. Din pacate, daca esti tanar, poti sa fii toba de carte, putini te baga in seama. Lucian Azoitei crede ca si-a gasit drumul: „Mi-as dori cu adevarat sa practic meseria de jurist, pentru care m-am pregatit. In prezent predau part-time legislatie economica la Irecson, o scoala de afaceri. De ce a fost preferata o persoana care nu a practicat meseria de jurist? Pentru ca studentii mei sunt de la agenti de vanzari pana la directori de vanzari, care nu au nevoie de cunostinte de legislatie aprofundate. Un jurist care a practicat timp de „n” ani este tipicar si intra in detalii. Cursantii sunt interesati in principal de legislatia aplicata pe baze economice si doresc sa cunoasca notiuni de baza, cu exemple concrete.”
Societatea romaneasca nu ofera programe de integrare sociala pentru tineri. Drept urmare, ei sunt lasati de izbeliste. Exista insa tineri care fac totul pentru a iesi din anonimat si reusesc. Nu sunt putini.    

Oana Milea