Stemata combină tradiția artizanală cu o viziune tehnică modernă. Acest brand românesc de ceasuri premium nu doar redefinește eleganța, ci și atrage atenția investitorilor de top care caută oportunități cu potențial de creștere sigură și valoare durabilă.

Filozofia lui Cătălin Mihalache în afacerea Stemata

„Am vrut ca întâlnirea cu un ceas Stemata să fie una memorabilă, să se simtă sinceritatea noastră în realizarea ceasurilor. Modelele sunt concepute de mine, iar unele lucruri le fac intenționat în acest sens pentru ca cel care ajunge să cumpere un ceas Stemata să-și dea seama de ce și cum s-a întâmplat cu fiecare piesă în parte.

Chiar dacă nu este folosită cea mai modernă tehnologie, se poate înțelege ușor transparența și onestitatea noastră în ceea ce facem cu aceste ceasuri. Încerc constant să simplific lucrurile complicate, deoarece știm cu toții cât de ușor este uneori să facem inversul, și să complicăm lucrurile simple”, spune Cătălin Mihalache.

Tânărul antreprenor a studiat la Universitatea de Arhitectură din București, Facultatea de Proiectare și Planificare Urbană, unde s-a îndrăgostit de stilul neo-românesc. De aceea, când a pornit pe acest drum al afacerilor, a știut din start că vrea să creeze un brand care să reprezinte un omagiu, dar și o reinterpretare proprie, ușor tehnică, a atemporalității stilului autohton.

„Am vrut ca întâlnirea cu un ceas Stemata să fie una memorabilă, să se simtă sinceritatea noastră în realizarea ceasurilor” - Cătălin Mihalache, CEO Stemata (sursă foto: arhivă personală)
„Am vrut ca întâlnirea cu un ceas Stemata să fie una memorabilă, să se simtă sinceritatea noastră în realizarea ceasurilor” – Cătălin Mihalache, CEO Stemata (sursă foto: arhivă personală)

„Ceasurile nu sunt doar accesorii, ci declarații de stil și viziune. Stemata oferă mai mult decât produse premium, oferă o identitate și o experiență autentică”, afirmă fondatorul companiei. Prin această filosofie, brandul a reușit să își construiască o reputație solidă și a devenit o oportunitate valoroasă pentru investitorii care își doresc să susțină o mișcare tânără, dar deja validată de piață.

Stemata, momentul zero

În 2024, Stemata a reușit să vândă peste 1.000 de ceasuri, iar pentru 2025 echipa din cadrul companiei pregătește șase colecții exclusive. Ritmul de creștere a atras deja atenția investitorilor care caută startup-uri promițătoare în industria luxului, iar Stemata se profilează ca un brand de urmărit.

Însă, cum s-a ajuns aici? Care este povestea din spatele acestei afaceri a tânărului din Urziceni? Ei bine, antreprenorul spune că totul a venit de la sine și că, mai degrabă, ceasurile au venit către el. „Nu am avut vreo pasiune deosebită pentru ceasuri. Nu am cumpărat niciodată unul pentru mine.

În facultate, vindeam astfel de accesorii, cu un prieten turc. Erau gravate și le comercializam cu 120-550 lei/ceasul. Am făcut asta doi ani și jumătate, din anul II până în anul IV de facultate, dar, la un moment dat, lucrurile s-au schimbat spontan și rapid pentru apariția brandului Stemata”, povestește omul de afaceri.

În ianuarie 2019, un fost angajator i-a prezentat oportunitatea de a accesa suma de 24 de mii de euro prin intermediul unui proiect pe fonduri, bani cu care a achiziționat 300 de ceasuri dintr-o fabrică din China, dar cărora voia să le schimbe cadranul. Modelul ales a fost unul deja înregistrat de faimoasa companie D1 Milano.

Investițiile au continuat

„Aproape instantaneu, când aveam trei urmăritori pe pagina de Instagram a brandului – eu, un prieten și sora mea –, m-a contactat chiar CEO-ul companiei și mi-a spus că trebuie să opresc tot sau trebuie să vin la Milano pentru proces. Ei aveau licență pe modelele respective.

Dar am schimbat câteva mail-uri cu ei și ne-am înțeles să am permisiunea să vând stocul de ceasuri, dar să nu mai produc altul. De asemenea, au dorit să le trimit desenele tehnice pentru următorul model. Mai târziu, m-am întâlnit cu Dario, CEO-ul D1 Milano în Dubai, unde am apreciat amândoi situațiile brandurilor D1 Milano și Stemata”, spune apoi Cătălin.

Cătălin Mihalache este de părere că, dacă un ceas, cum este cazul de față, este intact și după ani de purtare, nu oxidează, funcționează foarte bine, clientul se poate întoarce. (sursă foto: arhiva companiei)
Cătălin Mihalache este de părere că, dacă un ceas, cum este cazul de față, este intact și după ani de purtare, nu oxidează, funcționează foarte bine, clientul se poate întoarce. (sursă foto: arhiva companiei)

Ceea ce s-a și întâmplat. Respectivele ceasuri s-au vândut destul de rapid, iar banii au fost investiți mai departe în dezvoltarea brandului și producerea de noi modele. Încă de la bun început, antreprenorul a dorit să lucreze cu materiale de calitate înaltă. El spune că rezistența unui produs este o reclamă foarte bună. Este de părere că, dacă un ceas, cum este cazul de față, este intact și după ani de purtare, nu oxidează, funcționează foarte bine, clientul se poate întoarce. Dar, bineînțeles, poate duce și vorba mai departe, către alți posibili cumpărători.

Tușa personală

Stemata produce ceasuri quartz și automate, iar colecțiile includ modele cu designuri variate, de la cele clasice, la cele moderne. Fiecare dintre ele este gândit și schițat de Cătălin Mihalache. „Îmi place să mă ocup de treaba asta și este o satisfacție mai mare pentru mine când văd că un concept gândit de mine place cuiva și, mai mult, este purtat de diferite personalități din România și oameni de afaceri din străinătate”, continuă Cătălin Mihalache.

După partea de concepție, schițele și specificațiile sunt trimise unui furnizor din Xiamen, China, care se ocupă de execuție și de realizarea produsului finit și este mereu în contact cu echipa din Urziceni. Furnizorul trimite eșantioane, mostre și piese tehnice pentru a fi aprobate sau schimbate. Ceasurile fie sunt fabricate în serie, mai multe exemplare ce urmează același model, sau, în rare cazuri, pot fi personalizate, la cererea clientului, cu materiale prețioase sau diferite elemente specifice.

„Există situații deosebite în care primim ceasurile din Xiamen, ajung la noi la Urziceni și avem o comandă unicat pentru un model anume. Atunci mă ocup eu de respectivul ceas, merg cu el la bijutieri, furnizori de piese CNC și ceasornicari cu care colaborăm din București, și producem piesa de care avem nevoie. Lucrurile se mai pot complica câteodată, dar este mai satisfăcător pentru creativitatea mea. Deoarece, atunci, finanțați de clienții speciali, testez noi materiale, prototipuri și modalități de exprimare. Lucru care mă bucură foarte mult”, mai spune antreprenorul.

Legătura importantă cu clienții Stemata

Iar în tot acest parcurs, el este în continuă legătură cu respectivul client. Vrea ca produsul care ajunge la cumpărător să fie cea mai bună versiune. „Îmi pasă foarte mult de părerea celor care vin către noi cu o comandă și îmi place să fiu cât de transparent posibil cu ei, așa văd eu lucrurile”, explică în acest sens Cătălin.

Echipa de la Stemata primește majoritatea comenzilor din România, dar are și cereri din afară, fie că sunt români sau alți cetățeni din străinătate care doresc să achiziționeze un ceas. Potrivit antreprenorului, în jur de 7-9% dintre ceasurile Stemata vândute în 2024 sunt purtate astăzi de cetățeni străini.

Majoritatea comenzilor au fost din Germania, Franța, Canada și Arabia Saudită. „Sunt foarte bucuros când văd că cineva din altă țară, care poate are acces la o gamă mult mai vastă de produse, apelează la noi, la Stemata. Noi nici nu avem un site foarte ușor accesibil în limba engleză, dar iată că vindem ceasuri și în afara granițelor”, mai spune Cătălin.

În jur de 7-9% dintre ceasurile Stemata vândute în 2024 sunt purtate astăzi de cetățeni străini. (sursă foto: arhiva companiei)
În jur de 7-9% dintre ceasurile Stemata vândute în 2024 sunt purtate astăzi de cetățeni străini. (sursă foto: arhiva companiei)

Pentru investitori, această expansiune reprezintă un semnal clar că Stemata este un brand pe care merită să-l urmărească. Cu o strategie bine definită, o abordare transparentă și un produs de lux, cu elemente premium, Stemata devine nu doar un simbol al unei noi mișcări în piața românească, ci și o destinație de investiții.

Investiție în rafinament și inovație

Încă de la început, Stemata a mizat pe materiale de cea mai înaltă calitate și oferă ceasuri atât cu mecanism quartz, cât și automate. Atenția la detalii a transformat fiecare model într-o investiție sigură, cu o valoare care se menține și crește în timp.

Pentru 2025, Cătălin Mihalache anunță lansarea unui proiect de investiții menit să atragă antreprenori și colecționari interesați de un brand în expansiune. Programul va include pentru prima dată produse financiare. Anume trei pachete de investiții, cu randamente de la 23% până la 50% în al doilea an.

Stemata a mizat pe materiale de cea mai înaltă calitate și oferă ceasuri atât cu mecanism quartz, cât și automate. (sursă foto: arhiva companiei)
Stemata a mizat pe materiale de cea mai înaltă calitate și oferă ceasuri atât cu mecanism quartz, cât și automate. (sursă foto: arhiva companiei)

2025 pentru Stemata

Pentru anul acesta, cu ediții limitate de doar 30-150 de exemplare per model și o strategie de vânzare prin precomandă, Stemata accentuează exclusivitatea produselor sale. În plus, viitorul program de investiții îl poziționează drept un proiect de urmărit de către persoanele și entitățile financiare care caută noi oportunități.

„Viteza în decizii, implementarea lor rapidă, de asemenea, aduc brandului o creștere constantă și interesantă”, încheie Cătălin Mihalache. Așadar, Stemata nu este doar un brand promițător, ci și o oportunitate pentru investitorii care doresc să fie parte din povestea unui nou jucător cu rezultate în sectorul luxului.