Originari din Găești, județul Dâmbovița, cei doi nu uită de unde au plecat, iar în această perioadă de criză extremă locuiesc în orașul natal, împreună cu bebelușul lor. Și ca de fiecare dată, Oana și Cosmin s-au implicat activ în probleme sociale și au donat deja echipemante medicale, măști și dezinfectanți în valoare de sute de milioane de lei, doar în ultimele două săptămâni.
„Încercăm să protejăm cât mai mult orașul. Am donat măști și dezinfectanți medicilor de familie, spitalelor din zonă, poliției locale, jandarmilor, preoților și asistenților sociali. Toți vin în contact cu mulți cetățeni și atunci ei trebui să se protejeze chiar mai mult decât noi ceilalți”, a declarat Cosmin Voevodschi pentru Capital.
Medicii uitați de stat
Dintre toate categoriile de medici, pentru cei de familie statul nu a făcut chiar nimic. Deși Guvernul a promis, cadrele medicale nu au primit nici dezinfectanți și nici echipamente de protecție.
Cel mai grav este că aceștia nici nu au găsit pe piață să mai cumpere, astfel că au fost obligați să lucreze expuși în fața COVID-19. Fiecare s-a descurcat cum a putut.
Cei opt medici de familie din orașul Găești au fost, însă norocoși pentru că statul a fost suplinit de oameni cu suflet mare, care le-au furnizat cele necesare.
„Le mulțumim foarte mult lui Cosmin și Oanei pentru sprijinul acordat. Într-adevăr aveam foarte mare nevoie și ne bucurăm că există oameni ca ei care să suplinească absența implicării instituțiilor abilitate”, a spus unul dintre medicii de familie, care a primit cu multă recunoștință donația.