De luni, aproape toată Italia este în „zona albă”. Când va fi decisă renunțarea la mască în aer liber?

Cu privire la sfârșitul obligației de a purta mască – pentru moment doar în spații deschise, cu excepția cazului în care vă aflați într-o situație în care este imposibil să garantați distanțarea – există deja câteva date posibile și se fac presiuni pentru începutul lunii iulie, poate pe 5 sau, în orice caz, cel târziu pe 12 iulie, conform informațiilor transmise de rainews.it

Treptat, se revine la normalitate și în transportul public, unde în unele regiuni deja „albe” – cum ar fi Lombardia, Emilia Romagna și Piemonte – capacitatea în autobuze a fost, de asemenea, „extinsă”, trecând de la 50% la 80%. Dar necesitatea stabilirii „modalităților și termenilor permanenței obligativității de a purta dispozitive de protecție a căilor respiratorii în aer liber” rămâne în acest moment prioritatea asupra căreia se discută la nivel național.

Peste 28% din populația Italiei a fost imunizată

După anunțul premierului Mario Draghi, care anticipase solicitarea unei evaluări din partea CTS, ministrul Sănătății, Roberto Speranza, a cerut formal oamenilor de știință o opinie oficială și definitivă. Undă verde pentru rapelul cu Astrazeneca pentru persoanele sub 60 de ani care refuză amestecul de vaccinuri, care rămâne indicația prioritară, potrivit noii ordonanțe a ministrului Speranza. Johnson&Johnson va fi utilizat și pentru cei cu vârsta sub 60 de ani și sunt greu de găsit, cum ar fi migranții și persoanele fără adăpost, conform raportului realizat de Francesco Musi.

Figliuolo asigură că „cantitatea disponibilă până în septembrie va permite imunizarea la timp a 80% din italieni”. Conform raportului zilnic al Ministerului Sănătății, au fost administrate până acum peste 45.579.000 de doze, peste 15.500.000 de persoane imunizate – adică peste 28% din populație, cifre care, odată cu îmbunătățirea datelor despre Covid-19, sunt de bun augur pentru următoarele luni.