De luni, aproape toată Italia va deveni „zonă galbenă”, numai cinci regiuni vor fi „zone portocalii”

Italia

Italia a fost una dintre cele mai afectate țări din Europa de pandemia de coronavirus. Se pare însă că după un an de la debutul virusului ucigaș, țara începe în sfârșit să își revină.

Italia începe să își revină după criza sanitară și economică cauzată de pandemie. O cafea la bar, poate așezați și nu afară în frig, un prânz la un restaurant și mai ales, după multe luni, o vizită la un muzeu sau la o expoziție. Câteva ore încă și aproape toată Italia, luni dimineață, se va trezi în „zona galbenă”, cu o relaxare a interdicțiilor care vor ușura atmosfera grea experimentată în ultimele săptămâni din cauza unui indice Rt ridicat, care în sfârșit a scăzut, scrie Ansa. 

De asemenea, datorită unei noi interpretări a decretului, care a eliminat a treia săptămână de „ținere sub observație” pentru a trece în faza de rigurozitate mai mică, o interpretare solicitată de guvernatorii presați de categoriile „victime” ale restricțiilor. Mai puțin consolatoare este situația din Sicilia și din provincia autonomă Bolzano, care vor deveni „portocalii”, în timp ce Puglia, Sardinia și Umbria vor rămâne „portocalii”. Și, deși Campania va fi „galbenă”, Torre Annunziata se declară „zonă portocalie”.

Culorile și regulile se schimbă: în regiunile „galbene” va fi permisă deplasarea liberă între localități, dar va fi încă interzisă, până la 15 februarie și pentru toată lumea, deplasarea dintr-o regiune în alta. Rămâne lockdown între orele 22:00 și 5:00, care poate fi întrerupt din „necesități dovedite”, motive de muncă, sănătate și situații de urgență. Autocertificarea este necesară numai după ora 22:00. În „zona galbenă”, barurile vor rămâne deschise între orele 05:00 – 18:00, după acest interval este interzisă livrarea la domiciliu din localuri fără bucătărie.

Restaurantele vor fi, de asemenea, deschise până la ora 18:00, după care este permisă livrarea la domiciliu, iar mâncarea de luat acasă poate fi cumpărată până la ora 22:00. De asemenea, va fi posibilă vizitarea unui muzeu sau admirarea unei expoziții de luni până vineri, dar nu în zilele de sărbătoare și, în orice caz, cu intrări limitate. Centrele comerciale sunt deschise în timpul săptămânii: farmaciile, tutungeriile, magazinele de ziare și magazinele alimentare situate în interiorul acestora vor rămâne deschise în zilele de sâmbătă și de sărbători.

Ce se întâmplă în zona portocalie din Italia

În regiunile situate în „zona portocalie”, barurile și restaurantele vor fi închise: pentru baruri, este permisă livrarea la domiciliu până la ora 18:00 în localurile prevăzute cu bucătării; pentru restaurante, este permisă livrarea la domiciliu.

Deplasările pot avea loc numai în interiorul propriei localități; se poate părăsi municipiul numai din motive de sănătate, muncă, necesitate și urgență. În fine, este permis vizitarea în doi a rudelor sau prietenilor între orele 5:00 și 22:00.

Între timp, luni, elevii de liceu revin la cursuri în toată Italia, cu excepția Siciliei, unde elevii vor fi în clase peste o săptămână. Prin urmare, la 1 februarie, nu mai puțin de 7 milioane de elevi vor merge la școală.