Să renunţi la o finanţare pentru achiziţionarea unui autovehicul ale cărei rate au devenit împovărătoare te poate costa mai mult decât păstrarea maşinii.
În toamna lui 2007, pe vremea când în România anul nu se împărţea în luni, ci în creşteri de salariu, bucureşteanul Adrian T. a făcut două credite de aproape 100.000 de euro. „Am luat un împrumut de nevoi personale, iar banii i-am folosit ca avans la cumpărarea, cu un credit ipotecar, a unui apartament. După vreo lună, fiindcă îmi mergea din ce în ce mai bine, am decis să-mi cumpăr în leasing o maşină de 16.000 de euro“, povesteşte el.
Azi, lucrurile s-au schimbat. Venitul lui Adrian nu numai că nu a mai crescut de un an, dar chiar a scăzut, din cauza pierderii unor beneficii, cu vreo 30%. „Aproape că nu mai fac faţă ratelor, numai la maşină am de plată peste 200 de euro pe lună. Aşa că am decis că trebuie să scap de ea, mai ales că aş putea folosi un Logan de la firmă“, spune tânărul.
Între refinanţare şi cesiune
În acest caz, renunţarea la autoturism nu va avea un impact negativ semnificativ asupra modului de viaţă al cumpărătorului. „Însă, în situaţia în care bunul este esenţial pentru achizitor, acesta se poate refinanţa. El poate obţine un împumut de nevoi personale, în cazul persoanelor fizice, sau pentru capital de lucru, în cazul persoanelor juridice, pentru achitarea ratelor de leasing, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, până la o eventuală redresare“, arată Cristina Maxim, coordonatoarea Departamentului Bancar din cadrul societăţii de avocaţi Boştină şi Asociaţii.
Aceeaşi refinanţare poate duce şi la o scădere a valorii ratelor plătite. Problema care apare este că, în acest caz, acestea se vor întinde pe o perioadă mai lungă de timp, la sfârşitul căreia volumul dobânzii plătite va fi crescut semnificativ, în timp ce valoarea de piaţă a autovehiculului va fi coborât simţitor.
Dacă soluţia refinanţării nu se potriveşte, cea mai avantajoasă opţiune pare a fi cesionarea contractului de leasing către o terţă persoană. „Problema este că, în această perioadă, nimeni nu mai este dispus să preia plata unor rate pentru un vehicul second-hand decât în schimbul unor avantaje financiare. Astfel, de la caz la caz, te poţi trezi că cel căruia îi cesionezi contractul e dispus să-ţi plătească doar o mică parte a avansului pe care l-ai achitat la debutul finanţării sau chiar să nu plătească nimic“, explică un salariat al BCR Leasing. Caz în care rămâi şi fără maşină, şi fără banii achitaţi iniţial, soluţia fiind, aşadar, recomandabilă mai ales celor ce au încheiat contracte cu avans minim.
Returnezi? Mai bine calculezi!
Dacă, totuşi, singura variantă rămâne returnarea bunului, nu înseamnă că toate problemele s-au încheiat. „Din păcate, predarea efectivă a bunului către finanţator nu este lipsită de costuri. Societăţile de leasing pot cere, pe lângă anumite comisioane de reziliere, şi diferenţa de preţ dintre suma rămasă de plată şi valoarea de piaţă a bunului, care, cel puţin în cazul automobilelor, este substanţială, având în vedere cererea scăzută din ultima vreme“, explică Cristina Maxim.
Cu alte cuvinte, de exemplu, dacă ai achiziţionat o maşină de 10.000 de euro cu un avans de 3.000 de euro şi ai achitat, în rate, 1.000 de euro din valoarea finanţată de 7.000 de euro (plus dobânzile aferente), după care ai returnat bunul, societatea de leasing trebuie să recupereze 6.000 de euro. Dacă autovehiculul nu poate fi vândut decât cu 5.000 de euro, vei mai avea de plătit o diferenţă de 1.000 de euro, pierzând, totodată, avansul, contravaloarea ratelor şi maşina. Ceea ce face ca, cel mai probabil, varianta plăţii în continuare a ratelor să nu fie mult mai dezavantajoasă, mai ales în cazul celor care au achitat un avans ceva mai semnificativ.
Returnarea bunului către finanţator nu este lipsită de costuri. Acesta poate cere diferenţa de preţ dintre suma rămasă de plată şi valoarea de piaţă a bunului.
Cristina Maxim, avocat partener la Boştină şi Asociaţii
Un domeniu în derapaj
Piaţa de leasing s-ar putea întoarce în acest an, din cauza crizei, la nivelul din 2006. De altfel, căderea se întrevedea încă din 2008, când IFN-urile au raportat pierderi de 140 de milioane de euro
