Dacă în libertate, românul de rând plăteşte bani pentru orice bun sau serviciu, în spatele gratiilor cei care au comis infracţiuni sunt aproape privilegiaţi. Şi asta pentru că nu scot nici un leu din buzunar.
Mulţi români ar crede că deţinuţii aflaţi acum în închisori duc o viaţă mizeră. Contrar aşteptărilor, situaţia nu e chiar aşa de neagră. Potrivit datelor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), puşcăriaşii au parte de tot confortul, iar hrana pe care o primesc infractorii este cu mult mai bună decât ceea ce se regăsește în frigiderele multor români, scrie Libertatea.
Potrivit reprezentanților ANP, întreţinerea unui deţinut după gratii, în costul final fiind incluse lumina, căldura, transportul, hrana şi alte bunuri şi servicii de care beneficiază persoanele închise se ridică la 993,98 de lei pe lună.
Această sumă nu include şi salariul gardienilor, cei care-i păzesc pe deţinuţi, şi a personalului administrativ. Dacă luăm în calcul şi aceste sume, suma ajunge la peste 3.000 de lei.
Ca exemplu, pentru trei mese într-o zi, ANP plăteşte, pentru un deţinut, între 3,76 şi 5,51 de lei. De sărbători, fiecărui puşcăriaş i se mai alocă 2,25 de lei, iar pentru bolnavi şi gravide, suma care se dă în plus este între 4,34 lei şi 6,41 de lei. Preţurile sunt aşa de mici pentru că multe dintre produsele folosite la gătit, legume, fructe, carne, provin din producţia proprie.
Citește continuare articolului AICI