PNL a câștigat cursa pentru primăria Cârța la o diferență de un vot. În acest context, numărătoarea voturilor s-a făcut de șase ori iar câștigător a fost liberalul Daniel Cândulețiu. Acesta a avut cu un singur vot mai mult decât candidatul de la PSD, conform oradesibiu.ro
PNL a câștigat cursa pentru 43 de primării din județ
Într-o postare pe pagina personală de facebook, vicepremierul Raluca Turcan, lider al PNL Sibiu a anunțat că liberalii au câştigat majoritatea primăriilor din judeţ, ceea ce înseamnă 43 de posturi de primar, cu 9 mai multe decât cele deţinute până în prezent.
„PNL Sibiu a câştigat 43 primării din judeţul Sibiu, cu 9 mai multe decât cele 34 pe care le conduceau colegi liberali până la alegerile din 27 septembrie. Este cel mai optimist semnal ca sibienii au încredere în noi, o dovadă că munca liberalilor este apreciată de cei în slujba cărora suntem: locuitorii acestui judeţ.
Rezultatele obţinute, unele în faţa cărora, în anumite comunităţi, competitorii noştri ar trebui să tragă învăţăminte cu privire la felul în care se tratează problemele oamenilor, ne motivează, iar acest lucru se va vedea”, a scris Raluca Turcan pe pagina de facebook.
De asemenea, liderul PNL Sibiu a mai prezentat orașele în care liberalii au învins și totodată a subliniat faptul că aici, sunt de rezolvat ”probleme serioase”.
„Am câştigat administraţii care vor avea de rezolvat probleme serioase, dar alături de care se vor afla toţi liberalii, colegii din Consiliul Judeţean, din Guvernul României, toţi primarii cu experienţă ai judeţului. PNL Sibiu a câştigat primăriile Mediaş, Agnita, Avrig, Cisnădie, Copşa Mică, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Sălişte, Tălmaciu, Alma, Arpaşu de Jos, Aţel, Axente Sever, Bîrghiş, Bazna, Biertan, Blăjel, Boiţa, Brădeni, Brateiu, Bruiu, Cristian, Dârlos, Gura Râului, Jina, Ludoş, Marpod, Moşna, Orlat, Păuca, Porumbacu de Jos, Cârţa, Racoviţa, Răşinari, Râu Sadului, Sadu, Şeica Mare, Şeica Mică, Şelimbăr, Slimnic, Şura Mare, Şura Mică, Tilişca. Felicitări tuturor colegilor mei liberali! Mulţumim Sibiu!”, a transmis liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan.