DE NECREZUT: În Bulgaria funcționau 5 fabrici ilegale de țigări deși autoritățile știau

În Bulgaria au fost descoperite 5 fabrici ilegale de țîgări. Acestea produceau aproximativ 600.00 de pachete pe zi iar jumătate dintre ele erau destinate pieței interne.

Fabricile funcţionau nestingherite de ani de zile şi se bucurau de protecţie la nivel înalt.

Trei din cele cinci fabrici se află în judeţul Plovdiv şi lucrau în 3 schimburi cu muncitori aduşi din Armenia cu salarii de 750 de euro.

 „Bugetul a pierdut echivalentul a 300 de milioane de euro pe an”, a declarat ex-şeful vămilor Emil Dimitrov, care acum conduce Comisia parlamentară anticorpţie.

 Fabrica de la Karnobat se află într-un depozit închiriat de fiul primarului. Procuratura a ordonat arestarea omului de afaceri Miniu Staikov – unul din cei mai mari producători de bauturi alcoolice din ţară.

 Funcţionarea nestingerită, timp de ani de zile a, fabricilor a fost asigurată prin protecţii la nivel înalt.

Spre deosebire de primarii, poliţia şi procuratura, localnicii întervievaţi de echipele de televiziune au declarat că ştiau de mult despre producţia de ţigări.

 Opoziţia consideră că lovitura este rezultatul unui conflict la vârful partidului GERB al primului ministru Boiko Borisov, conform Rador.ro.