DE NECREZUT: Miliardarul care a ajuns să-şi declare falimentul personal

A creat o companie pe care a vândut-o cu 1,8 miliarde de dolari, iar cinci ani mai târziu a ajuns să îşi declare falimentul personal. Aceasta este povestea lui Halsey McLean Minor, cel care a pus bazele CNET Networks.

Halsey McLean Minor, 47 de ani, este un antreprenor american care a înfiinţat, în 1993, CNET, unul dintre cele mai accesate site-uri de tehnologie din lume. El a vândut  CNET Network către gigantul CBS Corp în anul 2008 pentru suma de 1,8 miliarde de dolari.  În prezent, Minor are datorii de 100 de milioane de dolari, iar în bancă mai are doar 50 de milioane de dolari.  Astfel, acesta a ajuns să îşi declare falimentul personal după investiţii proaste făcute în imobliare şi artă.

Minor a făcut, însă, şi o investiţie inspirată în start-upul GrandCentral Communications, care a fost cumpărat ulterior de Google, în 2007, cu 65 de milioane de dolari,  pe care l-a redenumit Google Voice.

După ce ani la rând a investit în tehnologie, Minor s-a orientat către imobiliare. În luna februarie a anului 2008, acesta a cumpărat plantaţia Carter’s Grove din Viriginia cu 15,3 milioane de dolari. Planul lui era să organizeze curse hipice. În 2011, acesta a depus o cerere de insolvenţă pentru această proprietate. Un an mai devreme acesta falimentase o afacere cu hoteluri.

Nici pe vremea când conducea CNET, Minor nu se descurca prea bine. Cei de la Businessweek au aflat că în anii 90 acesta avea o “gaură” de 40.000 de dolari, creată din datorii şi cheltuieli inutile. Halsey McLean Minor a absolvit Universitatea din Virginia, având o licenţă în antropologie.