”Diriginte„ la școala aceasta este chiar fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, conform unor surse din partid. Aceasta se ocupă cu pregătirea colegilor care trebuie să intre în emisiuni să recite poezia de la partid și să combată atacurile opoziției.
Printre politicienii pregătiți să transmită mesajele partidului se numără parlamentari, miniștri și candidați la europarlamentare,
De multe ori, ca invitat special, la cursuri a participat chiar și consilierul economic al premierului Viorica Dăncilă, conform surselor din PSD, citate de Știripesurse.ro.
„La începutul anului eram sub focuri, toată lumea credea că sunt măsuri proaste și nu se auzea decât varianta opoziției”, a spus Darius Vâlcov, axându-se pe OUG 114.
Trainingurile din PSD se țin pentru a-i pregăti pe cei care apar la TV să nu facă gafe și de asemenea, pentru a avea un mesaj unitar.