Dezvăluiri incendiare despre cum a reușit UDMR să treacă pragul electoral au fost făcute publice în urmă cu puțin timp. La mijloc ar fi vorba de o înțelegere pe care Liviu Dragnea ar fi avut-o cu Kelemen Hunor.
Liviu Dragnea ar fi contribuit decisiv la rezultatele bune obținute de UDMR. Întrebarea lansată de Rareș Bogdan în urmă cu zi cu referire directă la modul bizar în care formațiunea lui Kelemen Hunor a reușit să ia scoruri bune în locuri în care nimeni nu s-ar fi așteptat, precum Buzău, Ialomița, Olt, Galați și-a aflat răspunsul.
Jurnaliștii de la newsweek.ro au demonstrat că județele de unde PSD ia cele mai multe voturi au contribuit cu zeci de mii de voturi la zestrea strânsă de UDMR la alegerile europarlamentare. În condițiile în care în aceste regiuni trăiesc și de zece ori mai puțini etnici maghiari. Potrivit surselor citate de sursa menționată, rezultatele bune obținute de UDMR în județele din sudul României s-ar fi datorat unei înțelegeri pre-electorale dintre Liviu Dragnea și Kelemen Hunor, menită să ajute uniunea maghiarilor să treacă pragul electoral, în schimbul susținerii la nivel național.
„Viktor Orbán a făcut campanie pentru UDMR în Transilvania, dar miracolul s-a petrecut dincolo de Carpați. În mod surprinzător, zeci de mii de voturi au venit la UDMR din județe în care nu trăiesc maghiari sau trăiesc extrem de puțini. Dacă a fost un miracol sau pur și simplu s-au „cumpărat” voturi pentru UDMR de la vechiul său aliat – PSD, probabil că nu se va ști niciodată”, scriemagyarhang.org.
Cifrele arată că în Botoșani, UDMR a primit de 20 de ori mai multe voturi decât numărul etnicilor maghiari declarați pe raza acestui județ; în Dâmbovița, de zece ori mai multe voturi pentru UDMR, raportat la numărul etnicilor maghiari; în Buzău de 13 ori; în Brăila de 11 ori; în Giurgiu de 12 ori, Ialomița de 20 de ori; în Olt de 13 ori; Teleorman de 37 de ori; Vaslui de 25 de ori, Vrancea de 11 ori.
Arges 1537 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 237 etnici maghari
Botosani 931 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 38 etnici maghari
Braila 723 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 60 etnici maghari
Buzău 1.157 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 81 etnici maghari
Calarasi 686 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 72 etnici maghari
Constanta 1.929 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 450 etnici maghari
Dambovita 1.462 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 156 etnici maghari
Dolj 1.477 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 191 etnici maghari
Giurgiu 746 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 59 etnici maghari
Ialomita 712 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 28 etnici maghari
Ilfov 1056 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 242 etnici maghari
Mehedinti 555 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 153 etnici maghari
Olt 877 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 66 etnici maghari
Prahova 2.188 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 447 etnici maghari
Teleorman 669 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 18 etnici maghari
Vaslui 1.304 de voturi pentru UDMR la europarlamentare /52 etnici maghari
Vrancea 742 de voturi pentru UDMR la europarlamentare / 68 etnici maghari.
Jurnaliștii mai scriu că, potrivit cifrelor de la Biroul Electoral Central, în județe din afara Ardealului, UDMR a primit și de șapte ori mai multe voturi decât s-a întâmplat la alegerile parlamentare din 2014. Între același timp, în județele de graniță locuite de maghiari (Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș), UDMR a primit, la alegerile europarlamentare, mai puține voturi decât acum trei ani.
„Este clar că miracolul a avut loc în principal în județele din Oltenia și Moldova, care reprezintă baza de votanți ai PSD. Patru dintre județe se remarcă: în Dambovița, UDMR a aprimit de șapte ori mai multe voturi decât în 2016, în județele Ialomița și Prahova, de șase ori, în Iași de cinci ori. Proporția crește dacă ne uităm la numărul de voturi primite la alegerile europarlamentare, comparativ cu numărul etnicilor maghairi din aceste județe”, arată jurnaliștii.
magyarhang.org a apărut în urmă cu un an după închiderea Magyar Nemzet.