În mentalul nostru colectiv, statul cuprinde pe toți funcționarii săi, de la cel care trimite  mailuri cu fișiere atașate fără absolut niciun mesaj, până la cel de la ghișeu care dă din umeri și zice „asta e” atunci când reclami vreo absurditate a sistemului. Firește, vezi stele verzi de furie și indignare în fața acestor situații. Și îi privești cu ură pe funcționarii care par a se fi adaptat perfect în sistemul ăsta prost croit și pe care, asemeni doctorilor prea obișnuiți cu suferința altora, nimic nu-i mai mișcă.

Am cunoscut de curând un reprezentant al statului care mi-a zugrăvit cum arată lucrurile și de partea cealaltă a gemulețului de la ghișeu. Nu era un simplu funcționar, ci un șef, unul dintre cei care se descurcă. Îi recunoști ușor pe oamenii din această categorie, au ceasuri scumpe la încheietura mâinii stângi, costum și cravată la gât, plus un aer de superioritate specifică celor care au ieșit de mult din rândul „plebei”. Omul acesta avea însă ceva în plus față de toți ceilalți de care m-a mai ciocnit viața. Părea că dorește sincer să facă treabă. Nu avea nici candoarea neștiinței bine intenționate, pe care o putem admira în ultimul timp atât de des la televizor (am putea să numim acest fenomen, „starea de imunoglobină”). Cetățeanul în cauză cunoștea foarte bine, atât problemele, cât și soluțiile. Cunoștea tortura prin care trec funcționarii care trebuie să prelucreze manual procese verbale scrise de mână de către polițiștii rutieri, să trimită somații de plată, după care să le proceseze din nou deoarece amenzile fuseseră plătite, dar nimeni nu aflase de acest lucru. Îi era clară situația în care amenzile morților erau din nou și din nou notificate la ultimul domiciliu cunoscut al contravenientului, pentru că nu se știa că omul trecuse în lumea celor care nu plătesc niciodată amenzi. Știa și cum oameni care și-au plătit taxele online pe ghiseul.ro s-au trezit datori, fiindcă nimeni din administrație nu știa să aloce banii în mod concret pentru anume taxele care fuseseră plătite.

Nu mai expun aici torturile prin care trece zilnic funcționarul mărunt de la stat. Problemele sunt multe, cel puțin la fel de absurde precum cele rezervate contribuabilului. Soluția există și se numește informatizare și interconectare a bazelor de date. Pare simplu, dar nu este. Pentru că majoritatea softurilor cu care lucrează instituțiile statului au fost contractate discreționar „de la cine trebuia”, pentru că funcționează doar uneori, nimeni nu înțelege exact după ce criterii, pentru că rulează pe computere vechi, cumpărate la de trei ori prețul și niciodată optimizate și actualizate. Ăsta este adevărtul preț al corupției. Un cancer care a cuprins organ după organ și de care nu se mai poate scăpa nici prin extirpare. Ne trebuie un trup nou, precum în serialul „Altered Carbon”. Iar transferul ăsta într-o nouă Românie trebuie să înceapă cu reconcilierea între cele două falii care caracterizează astăzi societatea. Nu se poate altfel!

Articol realizat de CLAUDIU ȘERBAN, director editorial CAPITAL