E un moment deopotrivă solemn și trist. E și momentul unei dreptăți tranșante.
Nu uitați că, deși inculparea lui Donald Trump la New York a fost confirmată de un avocat al lui, în acest moment (seara de 30 martie) nu știm încă pentru ce a fost inculpat. Când Trump însuși a diseminat primele zvonuri privind propria-i inculpare, mulți au reacționat rapid prin comentarii care susțin că nu e oportun să acuzi un fost președinte de delicte legate de un scandal sexual, o rezervă pe care o împărtășesc. Dar e posibil ca inculparea să vizeze și practica de decenii a Trump Organization de a frauda fiscul.
The New York Times a scris în 2018 că familia Trump e suspectă de o evaziune de sute de milioane de dolari, reprezentând impozite imobiliare neplătite datorită unor scheme complexe implicând facturi false. În 2022 tribunalul statului New York a condamnat Tump Organization pentru evaziune la plata impozitului pe profit, prin folosirea de facturi false. Când a venit vremea să plătească tăcerea unor femei care susțineau că au avut relații sexuale cu el, Trump a apelat la aceeași veche practică.
În acest mod s-ar putea deosebi cazul Trump de cazul lui John Edwards, fost candidat democrat la președinție care a delapidat fonduri electorale pe care le-a virat unei foste iubite. Cazul contra lui Trump ar putea totuși să nu fie legat nici de mita sexuală, nici de finanțarea campaniei electorale. Ar putea fi în esență un caz de fraudă fiscală, cea mai nouă materializare a unei practici penale întinse de-a lungul mai multor generații, care a văduvit contribuabilii din SUA și din New York de sume imense de bani.
Și mai multe inculpări din și mai multe state ar putea urma curând
Donald Trump nu e genul de individ care încalcă legea doar ocazional. El a incitat o gloată să curme tradiția americană a transferului pașnic al puterii – ceea ce a provocat răniri inutile și decese evitabile atât poliției cât și înșiși simpatizanților manipulați ai lui Trump. El a încercat să intimideze autorități electorale statale pentru a măslui numărători finale ale voturilor și a-și păstra astfel, prin mijloace ilegale, funcția. Daunele care i se datorează nu fac altceva decât să se acumuleze.
Trump poate considera că inculparea actuală și cele care vor urma sunt motivate politic. De când a anunțat că o inculpare e iminentă a crescut în sondajele republicane. Principalul său rival din interiorul partidului a scăzut în schimb. Ca urmare a știrii, Trump a strâns milioane de dolari din donații și ar putea strânge și mai multe în orele următoare. Nu încape îndoială că în acest moment el e de departe favoritul pentru câștigarea nominalizării republicane la președinție, având prin urmare șanse excelente de a obține președinția SUA în 2024.
În consecință, mai presus de toate celelalte întrebări de pe viitorul buletin de vot va fi următoarea: Criminalitate și violență și Trump sau lege și Constituție – tu de partea cui ești?
Doamne Dumnezeule! Oare ce poziție își va fi ales acum acest Partid Republican al lui – și al meu. Fărădelegea e copleșitoare și rușinea e zdrobitoare – însă unica alegere de bun simț pentru americanul onest și patriot este acum mai evidentă, mai limpede și mai certă ca oricând, scrie The Atlantic.