Jocurile video sunt văzute de majoritatea ca o simplă distracţie, o evadare din cotidian. Există însă oameni pentru care jocurile înseamnă mult mai mult, chiar o meserie. capital.ro a stat de vorbă cu Ibrahim Sedan – SeDaN, unul dintre cei mai buni jucători de Counter-Strike din România, membru al echipei neXtPlease! Gaming, care şi-a transformat hobby-ul în meserie.

Cei pentru care jocurile reprezintă mai mult decât un hobby fac parte de regulă dintr-un club profesionist de gaming. Acest lucru înseamnă un mediu organizat cu un program de antrenamente clar stabilit, deplasări plătite la competiţii naţionale şi internaţionale, salariu lunar şi bonusuri de performanţă. Acesta este şi cazul lui Ibrahim Sedan.

SeDaN, aşa cum este cunoscut în lumea gamerilor, are 22 de ani este din Constanţa, joacă la nivel profesionist de la 16 ani şi este considerat cel mai experimentat jucător român de Counter-Strike din România. El, împreună cu Munteanu Liviu – DecE,  Arănăutu Valentin – Bandi, Hohan Daniel  – SZR  şi Iasar Ener  – ENER alcătuiesc echipa de Counter- Strike a clubului neXtPlease! Gaming.

Băieţii au reuşit să se impună, în ţara noastră, drept una dintre cele mai bune echipe de Counter-Strike, în faţa unor adversari puternici. Una dintre echipele cu care SeDaN şi trupa se întâlnesc în majoritatea finalelor de Counter-Strike este The Elder Gods (TeG), condusă de Preduţ Mircea Valentin alias PeRRy. O victorie importantă a echipei  neXt. cs în faţa celor de la TeG a fost cea din  finala ESL Pro Series Sezonul III, din iunie anul acesta,  în urma căreia băieţii au intrat în posesia unui cec în valoare de  2.100 de euro.

Cea mai importantă competiţie pentu un gamer sunt World Cyber Games(WCG), aceasta reprezentând apogeul pentru jucătorii profesionişti. Ediţia din acest an se va desfăşura în perioada 11-15 noiembrie, în Chengdu, China.

La WCG 2009,  ţara noastră va fi reprezentată de TeG (PeRRy, taofiK, terrorianu, Darky şi k1d0r), care i-au învins pe cei de la neXt.Cs cu 16-13, într-o finală disputată la Constanţa.

Gamerii de top sunt persoane deschise la minte, cu educaţie

SeDaN ne-a explicat ce înseamnă să fii gamer profesionist şi ce înseamnă să faci parte dintr-un club de gaming. „A face parte dintr-un club profesionist înseamnă la bază a avea o meserie ca oricare alta, cu responsabilităţile aferente. Presupune nişte obligaţii contractuale, dar şi morale, care te obligă să te comporţi cu foarte multă seriozitate, chiar dacă este vorba de gaming. Un jucător profesionist are un program fix de antrenamente, nişte obiective clar definite. Chiar dacă pare totul prea strict, se compensează când vine vorba de rezultate, de recompensele, atât materiale, cât şi morale”, a spus acesta.

Gamerii sunt văzuţi din afară ca niste persoane introvertite care dorm lângă PC. Acesta percepţie este gresită.

„A fi gamer profesionist nu înseamnă că te închizi în casă şi că dormi în faţa PC-ului. După cum am spus mai sus, este ca un job part-time sau full-time, care nu exclude alte activităţi, sau chiar alte joburi. Aceste aspecte variază de la jucător la jucător, dar în general, gamerii de top sunt persoane destul de deschise la minte, cu educaţie, nu nişte claustraţi şi frustraţi, cum cred mulţi din afara fenomenului. Jucătorii profesionişti nu sunt jucători hardcore. Percepţia celor ca nu sunt în fenomen e greşită, ei cred că toţi cei care se joacă pe calculator nu vorbesc cu părinţii, nu au prietene şi mănâncă pe tastatură. Realitatea e cu totul alta. Pro-gamingul înseamnă foarte multă interacţiune, cu persoane/jucători din toată lumea”, conchide SeDaN.

Antrenamentul este important, iar recompensele pe măsură

Programul de antrenament depinde de perioadele competiţionale. În mod normal un jucător profesionist se antrenează între 2 şi 4 ore pe zi, iar înaintea competiţiilor importante, programul poate ajunge şi la 8-9 ore. În privinţa concursurilor, „există competiţii importante şi competiţii mai puţin importante, săptămânale, lunare, anuale. Cele desfăşurate la intervale mari de timp sunt şi cele mai importante. Practic, un gamer poate participa la câte competiţii doreşte, dar în general are meciuri oficiale (care fac parte din programul competiţiilor importante) la câteva zile”, precizează SeDaN.

Referitor la recompensele materiale, SeDaN ne-a spus: „premiile sunt şi în bani, şi în produse IT. Depinde foarte multe de competiţie. Cele mai puţin importante oferă premii doar în produse hardware, în timp ce altele oferă premii combinate, sau doar bani”. Sumele la compeţiile mari se ridică la câteva zeci de mii de euro şi cumulate cu salariul primit de la club un jucător bun îşi asigură un venit destul de mare.

neXtPlease! Gaming este primul club profesionist de sporturi electronice (eSports) din România la care este legitmat şi Marius „neXt`BeBe” Crăciun, campion mondial en-titre la FIFA.

Counter-Strike  este unul dintre cele mai populare jocuri video din lume. Counter-Strike este un first-person shooter (FPS) în care jucătorii se alătură fie teroriştilor, fie anti-teroriştilor. Fiecare echipă (cinci jucători) încearcă să îndeplinească obiectivele misiunii sau să elimine echipa opusă. Fiecare rundă începe cu cele două echipe apărând simultan fiecare în bazele lor aflate de obicei la capetele opuse ale hărţii.