Conform bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al companiei TAROM, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor, transportatorul aerian estimează venituri de circa 1,5 miliarde lei şi a planificat investiţii de 440,2 milioane lei, fără să fie specificat de unde provine acesată finanţare.
Costurile cu personalul se ridică la circa 227 milioane lei, din care cheltuieli cu salariile 167,53 milioane lei, bonusuri 3,52 milioane leialte cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal 12,52 milioane lei şi cheltuieli aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete de circa 2,8 milioane lei
În anexa bugetului de venituri şi cheltuieli este precizat că leafa medie pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială este de 7.970 lei, respectiv circa 1700 euro.
Tarom estimează un număr de 1.877 de salariaţi la sfârşitul anului, faţă de 1.780 înregistraţi la începutul lui 2018.